Rubla a scăzut drastic azi! Cum acționează piața financiară din Rusia, pas cu pas
Analiștii financiari spun că Rusia primește aproape 1 miliard și jumătate de dolari pe zi din ceea ce exportă și că rubla s-ar putea consolida și mai mult, având în vedere controlul asupra capitalului și scăderea importurilor. Dar…
După ce Banca Centrală a Rusiei a relaxat măsurile de control al capitalului, rubla rusească a scăzut drastic azi, aproape anunțând câștigurile înregistrate săptămâna trecută, după cum arată o analiză Reuters.
Vineri seară, Banca Centrală anunța că de azi va renunța la comisionul de 12% pentru cumpărarea de valută prin brokeraj și că va ridica – de lunea viitoare – interdicția de a vinde valută persoanelor fizice. Decizia de a renunța la comisionul de 12% pentru operațiunile valutare înseamnă că spectatorii pot tranzacționa din nou.
Banca Centrală a Rusiei nu renunță cu totul la controlul monedei
De la 71 de ruble pentru un dolar american vineri, azi cursul a fost de 82 de ruble la un dolar în deschiderea pieței de la Moscova. Mai apoi, moneda rusa și-a mai revenit puțin, până aproape de 80 de ruble pentru un dolar.
Dar Banca Centrală a Rusiei nu renunță cu totul la controlul monedei. 80% din veniturile în valută obținute de companiile axate pe export trebuie în continuare convertite în ruble, iar dobânzile rămân mari, chiar dacă Banca Centrală și-a redus în mod neașteptat dobânda cheie de la 20% la 17% săptămâna trecută.