Ruginoasa: Jandarmii împiedică tradiționala bătălie a ”mascaților”

Publicat: 31 dec. 2023, 07:30, de Cristian Matache, în SOCIAL , ? cititori
Ruginoasa: Jandarmii împiedică tradiționala bătălie a ”mascaților”

Autoritățile fac tot posibilul în ultimii ani ca renumita bătălie de la Ruginoasa, din ultima zi a anului, să nu mai aibă loc.

La primele ore ale acestei dimineți, forțele de ordine au început deja să patruleze pe străzile din Ruginoasa, pentru a-i împiedica pe “deleni” și “văleni” să se întâlnească. În paralel, localnicii au început deja să se costumeze pentru bătaia tradițională de la finele anului.

Jandarmii legitimează toate persoanele care circula pe strada, atât pietonii, cât și conducătorii auto.

Două fete din Costești au venit, pentru prima dată, să vadă bătaia de la Ruginoasa. În centrul comunei Ruginoasa s-au strâns deja numeroși locuitori, care vor să asiste la tradiționala confruntare, scrie bzi.ro.

Să se respecte tradițiile la Ruginoasa, dar să nu se bată

Potrivit unui comunicat de presă remis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, forţele de ordine nu doresc să interzică respectarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei, dar vor să prevină confruntările violente.

„Având în vedere istoricul manifestărilor de la Ruginoasa, pentru prevenirea confruntărilor dintre membrii cetelor de mascaţi, denumite generic „Deleni” şi „Văleni”, forţele de ordine vor acţiona în sistem integrat, preventiv, în vederea limitării posibilităţii de întâlnire a acestor grupuri de mascaţi şi pentru respectarea legislaţiei în vigoare privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice cu privire la portul şi folosirea obiectelor contondente pe timpul manifestărilor publice. Dorim să reamintim încă o dată faptul că nu se doreşte interzicerea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei, prezenţa forţelor de ordine în comuna Ruginoasa pentru această manifestare având caracter preventiv, în vederea protejării integrităţii fizice a tuturor persoanelor prezente în spaţiul public”, se menţionează în documentul de presă transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Aceeaşi sursă recomandă localnicilor să respecte tradiţia strămoşească, dar şi îndrumările forţelor de ordine, astfel încât în urma „bătăliei” să nu fie victime printre „văleni” şi „deleni”.

„Pentru ca această zi de sărbătoare din comunitatea dumneavoastră să nu fie umbrită de situaţii neplăcute, vă recomandăm să fiţi responsabili şi să respectaţi îndrumările jandarmilor, poliţiştilor şi pompierilor prezenţi în zonele în care vă aflaţi. Pentru siguranţa dumneavoastră, delimitaţi-vă de persoane care prin acţiunile lor vă pot pune în pericol. Dacă sunteţi victime sau martorii unor fapte antisociale, solicitaţi cu încredere sprijinul forţelor de ordine prezente în zonă, direct sau prin apel la Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. Este important să menţionăm că nu vom tolera nicio abatere de la normele legale, orice derapaj constatat va fi sancţionat conform legii. În final apelul nostru este unul singur: daţi dovadă de un comportament civilizat şi faceţi alegeri responsabile”, precizează sursa citată.
Măsurile sunt luate întrucât, la primele ore ale ultimei zile din an, atunci când noaptea se întâlneşte cu ziua, conform unei tradiţii milenare, în centrul comunei Ruginoasa are loc bătălia dintre „deleni” şi „văleni”.

Bătrânii satului spun că această bătălie, sau Malanca, aşa cum mai este cunoscută, reprezintă nu doar confruntarea dintre tinerii de pe Dealul şi cei din Valea satului, ci confruntarea dintre relele vechiului an şi bunăstarea aşteptată de fiecare membru al comunităţii să o obţină în noul an, scrie Agerpres.