Ruși exilați din propria țară, dar nu din propria inimă

În urma declanșării războiului din Ucraina, un val masiv de ruși și-au părăsit patria, adânc marcați de sentimente contradictorii de vinovăție și dezamăgire. Unul dintre acești exilați, Evgheni Kosgorov, în vârstă de 38 de ani, a luat o decizie curajoasă în iunie 2022, părăsind Rusia împreună cu soția și cu cel mai mic membru al familiei, un bebeluș de doar o lună.

Pentru Evgheni Kosgorov, decizia de a fugi a fost alimentată de viziunea dureroasă asupra propriei țări, pe care o vedea acum ca pe un stat condamnat să urmeze calea întunecată a Germaniei naziste. Sentimentul de vinovăție și dezamăgirea în fața unei Rusii fără viitor l-au determinat să caute refugiu într-un loc nou, departe de umbra războiului și a agresiunii. Asemenea lui, foarte mulți ruși s-au autoexilat, nemaisuportând regimul Putin.

Cu toate că a găsit adăpost în Tbilisi, capitala Georgiei, Evgheni Kosgorov a simțit încă persistența Rusiei în viața sa. Pașaportul său și limba vorbesc despre o cetățenie marcată de dezonoarea agresiunii gratuite, o etichetă pe care a preferat să o lase în urmă. Cu toate acestea, gândurile și amintirile despre Rusia îl urmăresc, demonstrând că distanța fizică nu este întotdeauna suficientă pentru a scăpa de amprenta unei istorii dureroase.

„Nu mai am o țară„, mărturisește Kosgorov, exprimându-și dorința simplă de a simți pământul sub picioare și de a înțelege ce va aduce ziua de mâine. În ciuda acestei pierderi, el a ales să-și transforme experiența într-un efort de a aduce schimbări și de a-i sprijini pe cei afectați de război.

Urmând acest scop, Kosgorov a înființat UGallery în Tbilisi, un spațiu artistic și un bar care găzduiește expoziții cu tematică anti-război și organizează evenimente pentru strângerea de fonduri destinate Ucrainei.

Nu mai are o țară, o patrie…

Cu toate acestea, drumul către pace și bună înțelegere a fost presărat cu provocări, iar el recunoaște sincer că „nu mai are o țară, o patrie„. Cu toate acestea, el refuză să se plângă și înțelege că unii din Georgia pot privi cu neîncredere venirea rușilor, dar el alege să se concentreze asupra acțiunilor sale benefice.

Într-un paradox emoțional, Kosgorov recunoaște critici nefondate aduse exilaților ruși, printre care unul dintre cele mai comune argumente este că aceștia ar trebui să se întoarcă și să contribuie la schimbarea regimului din Rusia. Cu toate acestea, el aduce o perspectivă istorică și realistică, afirmând că protestele pașnice rar au schimbat autocratii și că întoarcerea în masă în Rusia nu ar face decât să genereze mai mulți prizonieri politici.

Ruși exilați din propria țară, dar nu din propria inimă

Serghei, un alt rus în vârstă de 40 de ani, care și-a părăsit țara în căutarea unui adăpost în Armenia, împărtășește sentimentele de vinovăție și de lipsă de speranță. El mărturisește că Rusia s-a transformat într-o „mașină pentru distrugerea vieților oamenilor” și că această transformare nu a avut loc peste noapte.

Cu toate acestea, refuzând să fie învins de starea sa emoțională, Serghei a ales să își păstreze slujba și să lucreze de la distanță, contribuind astfel la menținerea unui fir subțire de normalitate în viața sa. El găsește alinare în scrisorile de susținere pe care le trimite deținuților politici pe care îi cunoștea în Moscova. E remarcabilă aici solidaritatea și compasiunea care se nasc în rândurile celor care au ales să își facă vocea auzită din lumea unui exil dureros.

Un val rusesc de emigrație politică

Margarita Zavadskaia, un cercetător politic în Finlanda, care a studiat exilații politici ruși, remarcă faptul că această nouă undă de migrație este mai politizată decât cele anterioare. Oamenii s-au unit și au format comunități puternice, nu se tem să vorbească și se implică în activități de activism. Ironia situației este că aceia care simt vinovăție și își dau seama de amploarea tragediei sunt cei care s-au opus regimului. Pentru marea majoritate a rușilor, ororile comise de Putin sunt acceptabile. Pentru mulți dintre aceștia, chiar admirabile…

Pe lângă provocările emoționale, exilații voluntari se confruntă și cu critici nejustificate, dar și cu perspectiva unui viitor incert. Cu toate acestea, ei aleg să rămână fermi în convingerile lor și să-și folosească resursele pentru a supraviețui și a prospera în afara granițelor Rusiei. Întrebarea care rămâne este dacă, și când, vor putea să se întoarcă într-o Rusie schimbată, după ce războiul se va fi încheiat, reparațiile către Ucraina vor fi plătite și administrația lui Putin va dispărea.

Și niciunul dintre ei nu anticipează ca aceste evenimente să aibă loc într-un viitor apropiat.