Rusia a fost condamnată de CEDO pentru dizolvarea Partidului Naţional Bolşevic
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia pentru dizolvarea, decisă în 2005, a asociaţiei Partidul Naţional Bolşevic (PNB) şi refuzul autorităţilor de o înregistra ca partid politic, relatează AFP.
Asociaţia fusese înregistrată în Rusia în 1993. Preşedintele PNB era atunci scriitorul Eduard Savenko, cunoscut pentru romanele sulfuroase şi radicalismul angajamentelor politice. În noiembrie 2005, asociaţia a fost dizolvată de Curtea Supremă a Rusiei, care i-a reproşat folosirea cuvântului ”Partid” în numele său, lucru ilegal conform unei legi votată în 2003, precum şi faptul că nu a transmis autorităţilor competente un raport anual de activitate.
În timp ce se desfăşura procedura judiciară, membrii asociaţiei au organizat congresul fondator al ”Partidului Naţional Bolşevic” în noiembrie 2004, în fruntea căruia a fost ales preşedinte Eduard Savenko. Programul politic al PNB menţiona printre principalele obiective ‘‘dezvoltarea liberă a societăţii civile”, ”încetarea amestecului în mass-media” sau ”abolirea privilegiilor funcţionarilor de stat’‘.
Dar Ministerul rus al Justiţiei a refuzat să înregistreze PNB, invocând în special lipsa unor documente esenţiale la dosar şi numărul insuficient al persoanelor participante la congresul fondator.
Ce au decis judecătorii europeni
Liderii PNB au contestat decizia până la CEDO, iar familia lui Eduard Savenko a urmărit această acţiune şi după moartea acestuia, în martie 2020. Judecătorii europeni au decis că dizolvarea asociaţiei a fost ‘‘disproporţionată” şi constituie o încălcare a Articolului 11 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de reuniune şi de asociere. CEDO a considerat de asemenea că refuzul înregistrării partidului politic nu a fost justificat şi a condamnat Rusia să le plătească reclamanţilor 10.000 de euro cheltuieli de judecată.
După interzicerea Partidului Naţional Bolşevic, Eduard Savenko a creat formaţiunea ”Cealaltă Rusie” şi a participat la numeroase manifestaţii reprimate de poliţie. Membru al partidului a fost o perioadă şi opozantul campion la şah Garry Kasparov.
În 2012, candidatura lui Savenko la alegerile prezidenţiale a fost respinsă de autorităţile ruse.