Rusia a impus sancțiuni împotriva președintelui american Biden, a șefului Pentagonului și a directorului CIA. Lista completă

Publicat: 15 mart. 2022, 20:26, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Rusia a impus sancțiuni împotriva președintelui american Biden, a șefului Pentagonului și a directorului CIA. Lista completă

Federația Rusă a impus marți sancțiuni împotriva președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a secretarului de stat Antony Blinken și a șefului Pentagonului, Lloyd Austin, conform publicației Kommersant.

În total, 13 oficiali americani sunt vizați de sancțiuni rusești.

„Sancțiunile au devenit o consecință inevitabilă a cursului extrem de rusofob urmat de administrația americană”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia.

Lista include următoarele nume:

Joe Biden;

Secretarul de Stat Antony Blinken;

Șeful Pentagonului Lloyd Austin;

Mark Milley, președintele Șefilor de Stat Major Comun ai Forțelor Armate ale SUA;

Jake Sullivan, consilierul președintelui Statelor Unite pentru Securitate Națională;

Directorul CIA William Burns;

Secretarul de presă al Casei Albe, Jennifer Psaki;

Consilierul adjunct al președintelui Statelor Unite pentru Securitate Națională, Dalip Singh;

Samantha Power, director al Agenției pentru Dezvoltare Internațională;

fiul președintelui Statelor Unite, Hunter Biden;

fosta candidată la președinție Hillary Clinton;

Prim-viceministrul finanțelor, Adewail Adeyemo;

Președintele Consiliului de Administrație al Băncii de Export-Import a Reta Joe Lewis.

Totodată, Ministerul rus de Externe a declarat că în viitorul apropiat va extinde lista măsurilor restrictive. Sancțiunile pot fi aplicate militarilor, oamenilor de afaceri, mass-mediei și politicienilor care sunt „rusofobi sau contribuie la incitarea la ură împotriva Rusiei”, subliniază ziarul.