Rusia și NASA vor continua să colaboreze în privința zborurilor spre ISS
În ciuda războiului din Ucraina, Rusia și NASA vor continua să colaboreze, Agenția spațială rusă (Roscosmos) anunțând joi, 28 decembrie, prelungirea până în 2025 a zborurilor încrucișate cu NASA spre ISS.
Scopul? Menținerea fiabilității funcționării Stației Spațiale Internaționale (ISS) în general, se precizează într-un comunicat, citat de HuffPost.
Același comunicat mai indică faptul că aceste zboruri permit garantarea prezenței cel puțin a unui reprezentant al Roscosmos și al NASA pe segmentele respective ale stației.
Potrivit comunicatului, două anexe la acordul dintre Rusia și NASA privind zborurile spre ISS au fost semnate la sfârșitul lui iulie și respectiv, în decembrie 2023.
Prelungirea cooperării nu modifică planurile Rusiei. Din iulie 2022, Moscova și-a anunțat intenția de a se retrage după 2024 din ISS, unde se găsesc în permanență cosmonauții săi și unde are un rol cheie. Model de cooperare internațională care reunește Europa, Japonia, SUA și Rusia, ISS trebuie să fie retrasă în 2024, chiar dacă NASA a estimat că ISS ar putea funcționa până în 2030.
Pe de altă parte, Rusia are în plan crearea unei noi stații orbitale ruse. Prezentată ca prioritate a Roscosmos, prima ”piesă” a acestui proiect va fi finalizată în 2027. Astfel, primul segment din această nouă stație spațială rusă ar trebui să fie pus pe orbită în 2027. Este un proiect ambițios de cucerire a spațiului pentru Rusia, după recentele eșecuri.
Sectorul spațial rus, care a reprezentat din punct de vedere istoric mândria țării, are probleme financiare, de mai mulți ani face subiectul unor scandaluri de corupție și eșecuri cum a fost pierderea, în august, a sondei lunare Luna-25.