Rusia va găsi un antidot la rachetele americane Patriot, spune Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat joi că armata rusă va găsi o cale de a contracara, un „antidot” la sistemul de apărare aeriană Patriot pe care Statele Unite îl vor furniza Ucrainei, aflată sub presiunea bombardamentelor Moscovei, relatează Reuters şi France Presse.
„Cât despre Patriot, este un sistem destul de vechi. El nu funcţionează ca al nostru (sistemul rusesc) S-300. Dar adversarii noştri din principiu spun că este o armă defensivă. Foarte bine, vom ţine cont de asta. Şi un antidot va fi găsit întotdeauna”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă la Moscova, minimalizând semnificaţia acestui sistem de apărare aeriană.
Vladimir Putin a declarat de asemenea că Rusia doreşte încheierea războiului din Ucraina şi că toate conflictele armate se încheie cu negocieri diplomatice.
„Scopul nostru nu este să învârtim roata conflictului militar, ci, dimpotrivă, să punem capăt acestui război”, a spus Putin. „Ne vom strădui să punem capăt acestui lucru şi cu cât mai repede, cu atât mai bine, bineînţeles”.
Vorbind la o zi după vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, Putin le-a declarat reporterilor: „Eu am spus de multe ori: intensificarea ostilităţilor duce la pierderi nejustificate”.
Rusia spune că Ucraina nu vrea să discute
Rusia a declarat în mod constant că este deschisă negocierilor – provocând un scepticism intens din partea Ucrainei şi a aliatului ei Statele Unite, care suspectează că vrea să câştige timp după o serie de înfrângeri şi retrageri în războiul de 10 luni, notează Reuters.
Rusia spune că Ucraina este cea care refuză să discute. Kievul afirmă că Rusia trebuie să-şi oprească atacurile şi să renunţe la teritoriul pe care l-a confiscat.
„Toate conflictele armate se termină într-un fel sau altul cu un fel de negocieri pe cale diplomatică”, a notat Putin.
„Mai devreme sau mai târziu, toate părţile aflate în stare de conflict se aşază şi fac un acord. Cu cât se ajunge mai devreme la această realizare din partea celor care ni se opun, cu atât mai bine. Nu am renunţat niciodată la aceasta”, a adăugat el.