21:50, 20.12.2024 • Internațional
Rușii au lansat un site fals pentru a-l discredita pe Zelenski în Occident
Serviciile speciale rusești au creat un portal de internet fals în Germania pentru a posta informații false despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Principalul motiv ar fi discreditarea liderului ucrainean în fața cititorilor din Europa de Vest, transmite biroul de presă al Președintelui Ucrainei.
„Pe 7 septembrie a apărut (în teste, n.r.) un astfel de site, pentru publicul german. Lansarea sa oficială urma să aibă loc pe 30 septembrie „, se arată în comunicat.
Pagina solicită și strângerea de fonduri, sub pretextul ajutorării Ucrainei.
„Proiectul seamănă cu o piramidă financiară clasică. Îndemnăm ucrainenii și comunitatea internațională să nu aibă încredere în falsurile rusești și să ia în considerare informațiile exclusiv de pe paginile oficiale ale președintelui Ucrainei și ale Biroului Șefului statului”, se arată în comunicatul de presă.