Rușii, ocupanți ai tot mai multor regiuni din Ucraina
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/03/tanc-razboi-Ucraina.jpg)
După Mariupol, bombardat agresiv aproape trei luni de ruși, acum i-a venit rândul orașului Slaviansk din estul Ucrainei să se confrunte cu bombardamente masive. Dar nu numai.
Statul Major ucrainean scrie pe Facebook, și este preluat de Ukrinform: „În direcția Donețk, atacurile trupelor rusești sunt concentrate pe preluarea controlului deplin asupra lui Lyman și îmbunătățirea strategiei în apropiere de Severodonețk și Avdiivka. Inamicul a folosit artilerie și avioane de luptă în pozițiile unităților noastre și în infrastructura civilă a regiunii”.
Statul Major explică și faptul că trupele Federației Ruse continuă ofensiva necruțătoare în zona de est și lansează rachete din elicoptere. La nord, Moscova ia măsuri pentru a acoperi granița ucraineană-rusă în regiunile Bryansk și Kursk și pentru a preveni relocarea armatei ucrainene în alte zone.
Problemele, pentru ucraineni, sunt multe și mari. „95% din teritoriul regiunii Lugansk este ocupat. Situația din Donbass este extrem de gravă. Regiunea Lugansk continuă să rețină hoarda, care ne distruge așezările. Bombardamentul nu se oprește deloc”, a declarat guvernatorul regional Serhiy Gaidai, citat de Ukrinform.
„În regiunea Lugansk sunt 25 de batalioane și grupuri tactice inamice și trag în mod constant în toate așezările”, a adăugat Gaidadi, potrivit căruia „Severodonețk este pur și simplu distrus”. Zilele care urmează sunt decisive pentru cursul războiului.