Rușii recunosc că au bombardat Kievul când secretarul general al ONU era în Ucraina
Joi, pe când secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, se afla în Ucraina, Kievul a fost ținta unui bombardament. Acesta este primul din ultima jumătate a lunii aprilie care are loc în capitală, căci, deși în alte părți de Ucraină au fost în permanență atacuri asidue, la Kiev a fost, din acest punct de vedere, liniște.
Autorităţile ucrainene au afirmat că bombardamentul trupelor ruse asupra Kievului este „un act odios de barbarie”. În urma lui, cel puțin zece persoane au fost rănite și una a decedat. Bombardamentul a avut loc în timp ce secretarul general al ONU se afla la Bucea şi în alte localități de lângă Kiev, unde au avut loc adevărate masacre ale populației civile.
Toate sunt puse în sarcina armatei ruse, dar oficialitățile Rusiei dezmint că a fost implicată aceasta. Însă, după cum relatează AFP și TASS, astăzi, vineri, 29 aprilie, Rusia a confirmat că a efectuat cu o zi înainte o lovitură cu arme „de înaltă precizie” împotriva Kievului.
„Forțele ruse au distrus cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune atelierele companiei aerospațiale Artiom, în orașul Kiev”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerul Apărării rus, Igor Konașenkov, în cadrul unei conferințe de presă.
Același Konașenkov a comunicat că trupele de rachetă ale Forțelor Terestre ale Federației Ruse au lovit în timpul nopții de joi spre vineri 13 obiective militare ale Ucrainei. Armata rusă a distrus joi, tot „cu rachete de înaltă precizie”, „trei centrale electrice situate lângă noduri feroviare”, în special la Fastov, în regiunea Kiev.