Rușii se concentrează pe Donbas
Serviciile secrete ala Marii Britanii, într-un raport despre frontul din Ucraina, dat publicității luni de dimineață, arată că forțele ruse, acum, după mai multe înfrângeri, se reorganizează și își concentrează ofensiva asupra Donbasului.
În zonă sunt transferate trupe rusești, care au în componență și mercenari ai companiei militare private Wagner. Manevra asta ar veni pe fondul acuzațiilor lansate de ucraineni, de Uniunea Europeană și de SUA, cum că armata rusă a comis crime de război, ba chiar genocid, împotriva civililor din Irpin, Bucea, Mariupol și alte localități aflate în jurul Kievului.
Autoritățile centrale ale Ucrainei au invitat anchetatorii de la Curtea Penală Internațională (CPI) să vină la fața locului, în localitățile de lângă Kiev. Acestea au fost ocupate de trupele ruse și eliberate de curând, dar în urmă a rămas prăpăd. Și anchetatorii pot să strângă dovezi privind posibile crime de război comise de trupele rusești, în special de la Bucea.
Primarul acestui oraș a declarat că trupele ruse au ucis 300 de localnici înainte de a se retrage. Și mai mulți oameni dintre cei 300 au fost executați, după torturi și chinuri, cu mâinile legate la spate şi cu un glonț în ceafă. Imaginile cu trupuri împrăștiate pe străzile din Bucea au făcut duminică înconjurul lumii.