Ryan Ding, Huawei: 2021 va fi primul an în care 5G va fi aplicată în industrie pe scară largă
Înainte de startul MWC Shanghai 2021, Ryan Ding, director executiv și președinte al Carrier Business Group la Huawei, a ținut un discurs intitulat „5G iluminează viitorul”.
„2020 a fost un an dificil. În această perioadă, Huawei a colaborat îndeaproape cu clienții săi,” a început Ryan Ding. În 2020, Huawei a sprijinit operațiunile a peste 300 de rețele din peste 170 de țări și a ajutat operatorii să ofere servicii online și să minimizeze impactul pandemiei asupra afacerilor sale. Împreună cu Huawei, operatorii au atras 22 de milioane de noi utilizatori casnici de broadband wireless din toată lumea. Mulțumită acestui lucru, oamenii pot accesa cu ușurință servicii de telemedicină și pot lucra de acasă.
5G s-a dezvoltat mai repede decât ne așteptam. Peste 140 de rețele 5G comerciale au fost implementate în 59 de țări. Conform declarațiilor lui Ding, peste 50% dintre acestea au fost construite de Huawei. De asemenea, ecosistemul se maturizează. În China, peste 68% din smartphone-urile expediate în 2020 erau telefoane 5G. În prezent sunt disponibile peste 200 de module și dispozitive industriale 5G ce suportă aplicarea 5G într-o gamă largă de industrii.
Parte a proceselor cheie din industrii
Huawei a ajutat operatorii să construiască cele mai bune rețele. Conform unor rapoarte pe 2020 ale unor terțe părți, inclusiv IHS, P3, OpenSignal și Meqyas, cele mai bune rețele 5G din Seoul, Amsterdam, Madrid, Zurich, Hong Kong și Riyadh au fost toate construite de Huawei. Ding a subliniat faptul că o bună experiență de rețea stă la baza succesului în afaceri, precum și că aceste 6 orașe reprezintă doar o mică parte a colaborării inovatoare cu operatorii.
De exemplu, implementând AAU-urile 64T64R și algoritmii multi-antenă de la Huawei, LG U+ a obținut o eficiență de spectru și o experiență de rețea cu 25% mai bune decât alți operatori. Cu ajutorul Huawei Blade AAU, care poate opera atât în banda Sub3G cât și C-Band, Sunrise a redus timpul de achiziție de la 24 de luni la 6 luni, fiind singurul operator din Elveția ce a primit calificativul „remarcabil” de 5 ori la rând.
5G devine parte a proceselor-cheie de producție din industrii. Privind spre viitor, Ryan Ding este optimist în privința implementării pe scară largă a aplicațiilor industriale 5G în 2021.
Aplicațiile 5G au fost implementate în peste 20 de industrii, inclusiv producție, sănătate, educație și logistică. Ding a dat exemple din China, unde aplicațiile industriale își demonstrează deja valoarea, în domenii precum mineritul de cărbune, producția de oțel și manufactura, unde adoptarea 5G a făcut producția mai sigură, mai inteligentă și mai eficientă.
Ryan Ding a subliniat că „5G nu mai e doar pentru vizionari, ci ne îmbunătățește zilnic viața. 2021 va fi primul an în care 5G va fi aplicată în industrie pe scară largă. Operatorii au nevoie de noi capabilități pentru planificarea, implementarea, mentenanța, optimizarea și operarea rețelelor pentru a obține raportul «0 la 1» și a reproduce succesul de la 1 la mulți.
Huawei va susține expoziții și discuții amănunțite pe aceste teme cu părțile interesate din industrie, online și offline, în cadrul MWC Shanghai. Vom continua să inovăm pentru a ne ajuta clienții să construiască cele mai bune rețele 5G și să aibă mai mult succes în afaceri.”