S-a dat startul startul sărbătorilor de iarnă în Capitală!
Zeci de bucureşteni au participat vineri seară, în Piaţa Universităţii din București, la pornirea iluminatului festiv cu prilejul sărbătorilor de iarnă. S-a deschis și Târgul de Crăciun din București, la care accesul este permis pentru persoanele care prezintă certificatului verde COVID, în baza unui bilet de intrare.
„Astăzi am deschis Târgul de Crăciun Bucureşti, Bucharest Christmas Market, aflat la cea de-a XIV-a ediţie. Este un târg de poveste în centrul oraşului organizat de Primăria Capitalei prin Creart. Bradul nostru este din lemn, promovăm sustenabilitatea, este ecologic, reutilizabil şi toate luminiţele compun decorul nostru de poveste„, a declarat, pentru Agerpres, Cristina Lixandru, PR Creart.
Ea a precizat că, începând cu 17 decembrie, la Târgul de Crăciun va fi prezent şi Moş Crăciun. „Sunt sigură că cei mici aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu Moş Crăciun. Acesta va ajunge la târg, alături de elfii săi, pe 17 decembrie şi va putea fi întâlnit de cei mici până pe 24 decembrie”, a precizat Cristina Lixandru. Ea a amintit că accesul în incinta târgului este permis doar pentru persoanele care prezintă certificatului verde COVID, în baza unui bilet de intrare. „Conform legislaţiei în vigoare accesul este permis persoanelor care prezintă certificatul verde ce atestă că sunt vaccinate cu schemă completă sau trecute prin boală, copii sub 12 ani sunt exceptaţi de la prezentarea certificatului verde, masca de protecţie este obligatorie, excepţie făcând copiii sub cinci ani. Intrarea se face în baza unui bilet care poate fi cumpărat online, la preţul de cinci lei, sau de la casele de bilete pe întreaga desfăşurare a evenimentului la preţul de 7 lei”, a precizat Lixandru.
Bradul amplasat în centrul târgului are o înălţime de 15 metri. Vizitatorii vor găsi zilnic, de luni până vineri, de la 12,00 la 22,00, şi sâmbătă şi duminică, de la 10,00 la 22,00, produse artizanale, globuri pictate manual, clopoţei, coroniţe, decoraţiuni şi ornamente.
Din oferta târgului nu lipsesc aromele specifice sezonului, de la cozonaci, prăjituri, plăcinte, acadele, turtă dulce şi ciocolată de casă până la vin fiert şi ceaiuri calde.