S-a declanșat panica la Spitalul Județean de Urgență din Pitești. Doi pacienți COVID au fost evacuați
Duminică dimineață, la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, unul din saloanele în care erau tratați pacienți cu COVID-19 s-a umplut de fum. Două persoane internate pe secție au fost evacuate.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 4:30, însă personalul s-a sesizat la timp și a scos din priză prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen, evitând astfel producerea un incendiu.
Cei doi bolnavi care se aflau în respectivul salon au fost mutați imediat, fără ca starea de sănătate să le fie afectată.
„În această dimineață, în Secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești a avut loc un incident, care, datorită personalului medical, nu s-a soldat cu victime, dar nici cu pagube materiale.
În jurul orei 4: 30, într-unul din saloanele în care sunt tratați pacienți diagnosticați cu noul coronavirus a fost semnalat miros de fum. Cadrele medicale au acționat imediat. Prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen a fost scos din priză și, astfel, evitată producerea un incendiu. La fața locului au fost chemați reprezentanții Inspectotarului pentru Situații de Urgență Argeș care au constatat că nu sunt probleme. De asemenea, echipa care asigură continuu mentenanța a stabilit că prizele de oxigen sunt funcționale, singura defecțiune fiind la acel prelungitor care a fost înlocuit.
Menționăm că cele două persoane internate în respectivul salon au fost mutate imediat, fără ca starea de sănătate să le fie afectată de acest incident”, se arată într-o informare a spitalului, potrivit B1.