S-a făcut pace între Lidl și M.Ap.N.
Un război care se anunța lung și greu a început acum doi ani între Lidl și Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.). Dar, zilele trecute, lucrurile s-au aranjat surprinzător de simplu, prin sentința Curții de Apel Craiova.
Toată povestea a început în 2021, când Lidl a cumpărat un teren în localitatea Cârcea, din Dolj. Odată cu încheierea contractului de vânzare – cumpărare, retailerul a obținut de la primarul localității (care era și unul dintre vânzători) și promisiunea că I se va elibera autorizația de construcție pentru un depozit logistic. Lucru care, dealtfel, s-a și întâmplat.
La sfârșitul lunii iunie 2021, Consiliul Județean Dolj a emis autorizația de construire pentru centrul logistic Lidl destinate să deservească zona de sud-vest a țării. În scurt timp a fost demarată și construcția. Numai că, în ianuarie 2022, militarii de la UM 01803L, aflată la doar doi kilometri de viitorul depozit, au sesizat M.Ap.N. că radarele pe care le operează au probleme din cauza clădirii care se înalță.
Menționăm că la Cârcea se află una dintre stațiile de supraveghere radar care deservesc scutul antirachetă de la Deveselu.
În consecință, M.Ap.N., invocând faptul că nu i s-a cerut avizul pentru eliberarea autorizației de construcție, s-a adresat instanței, solicitând anularea autorizației emise de C.J.Dolj și desființarea părții de clădire deja înălțate.
La rândul său, Lidl a arătat că este un constructor de bună credință, care a solicitat și a primit de la autoritatea competentă, C.J. Dolj, autorizările prevăzute de lege.
Înțelegerea dintre Lidl și M.Ap.N. n-a fost acceptată de prima instanță
Procesul se arăta complicat, atât pentru magistrații chemați să judece, cât și pentru părți. Pe de o parte interese de securitate națională, pe de alta buna credință a constructorului. În process au fost implicați, cu sau fără voia lor, și C.J.Dolj și chiar și constructorul depozitului.
Au avut loc mai multe înfățisări. Într-o primă instanță, Tribunalul Dolj a dispus, în septembrie 2023, anularea autorizaţiei de construire şi obliga pârâta, respectiv S.C. LIDL România, să desfiinţeze construcţiile executate în baza respectivului document, în termen de o lună de la rămânerea definitivă a sentinţei. Este de notat și faptul că, la un moment dat, M.Ap.N. a solicitat retragerea acțiunii, în urma unei înțelegeri la care părțile ajunseseră. Magistrații Judecătoriei Dolj, însă, nu au dorit să țină cont de înțelegere și au respins cererea.
Procesul a continuat cu recursul declarat la Curtea de Apel Craiova. Zilele trecute această instanță a decis că autorizația de construire rămâne valabilă și Lidl poate continua lucrările la noul său centru logistic.
Pe de altă parte, reprezentanții M.Ap.N. au declarant, în mai multe rânduri că radarele e la Cârcea vor rămâne pe loc și își vor continua activitatea.