S-a făcut primul pas spre demiterea conducerii TVR și a radioului public
Comisiile parlamentare pentru cultură au respins, joi, rapoartele de activitate ale Televiziunii Române și ale Radioului public pe anii 2017, 2018 şi 2019. Conform unei postări făcute de Partidul Național Liberal, este primul pas pentru demiterea celor două conduceri.
„Astăzi, TVR încheie o perioadă neagră în ceea ce privește managementul acestei instituții, o perioadă în care instituția a fost prezentă în spațiul public românesc doar prin scandalurile provocate de conducerea ei. Sper ca oamenii care vor prelua frâiele conducerii TVR să facă rapid uitată această perioadă neagră din istoria acestei instituții foarte importantă pentru societatea românească”, susține Gigel Știrbu, membru în Comisia pentru cultură din Camera Deputaților.
Anterior, Comisiile pentru buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor au dat avize negative pe rapoartele de execuţie bugetară ale Televiziunii și ale Radioului Public. Avizele s-au bazat pe rapoartele Curții de Conturi care au relevat managementul defectuos din punct de vedere financiar.
Plenul Parlamentului urmează să se pronunţe prin vot asupra acestor rapoarte.
Conducere contestată de proprii angajați
Sindicaliştii MediaSind s-au manifestat în mai multe rânduri împotriva conducerii. Ultima dat, în decembrie anul trecut, au solicitat Parlamentului demiterea „în procedură de urgenţă a preşedintelui – director general, Doina Gradea”.
Apelul era semnat de cinci membri ai Consiliului de Administraţie a Societăţii Române de Televiziune – Monica Ghiurco (reprezentanta salariaţilor în CA al SRTv), Karen Sebesi (reprezentantul salariaţilor în CA al SRTv), Sorin Ilieşiu (PSD), Cristian Petcu (PNL) și Bogdan Ghiu (USR).
Semnatarii documentului o consideră pe şefa TVR, Doina Gradea, „responsabilă pentru situaţiile extrem de grave din punct de vedere financiar, economic şi juridic, aşa cum rezultă din actele întocmite în 16.09.2019 de Curtea de Conturi a României, precum şi a actului administrativ întocmit de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice din 26.10.2020. Conform acestor acte, inspectorii de control au constatat că PDG Doina Gradea a săvârşit prejudicii şi abateri deosebit de grave, fapte care îndeplinesc elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, contravenţionale, precum şi ale răspunderii penale.”
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind împreună cu Filiala sa din SRTV, MediaSind TVR, au susţinut şi s-au alăturat acestui demers.