Orașul din România care va avea un stadion modern cu centru SPA. Care este valoarea investiției și în ce stadiu se află proiectul?
Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat lansarea licitației pentru proiectarea și execuția unui nou stadion în Oradea, situat pe strada Făgărașului. Arena, cu o capacitate de peste 16.000 de locuri, reprezintă o investiție estimată la 327,8 milioane de lei.
Primarul Florin Birta a făcut anunțul vineri, subliniind că „anul 2025 începe cu o veste excelentă pentru Oradea”. Într-o postare pe Facebook, edilul oferă mai multe detalii despre noul stadion.
„A fost lansată licitația publică pentru realizarea noului stadion al orașului nostru, din strada Făgărașului. Valoarea estimată pentru proiectare, execuție și asistență tehnică este de 327.831.677,24 lei, iar termenul de depunere a ofertelor este data de 17 februarie 2025. Îmi exprim speranța că foarte curând vom avea un constructor pentru stadion și lucrările vor putea începe în cursul acestui an”, a transmis edilul pe Facebook.
Acesta a transmis mulțumiri publice către Compania Națională de Investiții, care finanțează proiectul, și „tuturor celor implicați pentru susținerea dezvoltării infrastructurii sportive din orașul nostru”.
Licitația a fost publicată oficial pe platforma de achiziții publice SEAP pe 2 ianuarie 2025. Noua arenă sportivă a fost aprobată de Guvernul României încă din luna august 2024, iar potrivit studiului de fezabilitate, stadionul va include:
- Un hotel integrat;
- Un restaurant;
- Săli de conferință;
- Un centru SPA.
„Complexul este alcătuit din 5 obiective de investiție, care se vor realiza etapizat. Primul obiectiv este stadionul de fotbal, care are o suprafață de 13.000 mp și o capacitate de 16.291 locuri,” se preciza într-un comunicat emis de Ministerul Dezvoltării.
Lucrările sunt așteptate să înceapă în cursul anului 2025, după atribuirea contractului.