S-a semnat legea care interzice negarea „rolului decisiv” al URSS în al Doilea Război Mondial
Falsificarea evenimentelor istorice a devenit un delict ce se pedepseşte în Rusia, conform unei legi promulgată joi de preşedintele rus Vladimir Putin.
Actul normativ interzice negarea „rolului decisiv al poporului sovietic în zdrobirea Germaniei naziste şi a misiunii umanitare a Uniunii Sovietice în eliberarea ţărilor Europei”, potrivit EFE.
Noile reglementări, publicate pe site-ul oficial al guvernului rus, interzic de asemenea asimilarea publică a obiectivelor, deciziilor şi acţiunilor guvernului sovietic, ale comandamentului militar de atunci şi ale soldaţilor sovietici cu cele ale reprezentanţilor Germaniei naziste şi ale puterilor Axei din Europa. În plus, Putin a promulgat un amendament la legea împotriva extremismului care interzice afişarea în public a imaginilor şi discursurilor liderilor organizaţiilor şi mişcărilor declarate criminale de către Tribunalul militar internaţional de la Nürnberg.
Potrivit Codului de infracţiuni administrative, producerea sau difuzarea de materiale extremiste este pedepsită cu amenzi de până la 3.000 de ruble (aproximativ 40 dolari) sau până la 15 zile de arest.
Monopol asupra adevărului?
Acelaşi delict comis de persoane juridice este pasibil cu o amendă între 100.000 şi 1.000.000 de ruble (aproximativ 1.370 şi, respectiv, 13.700 dolari) sau o întrerupere a activităţii pentru o durată de 90 de zile. Istoricii au criticat această lege, avertizând împotriva unor interpretări excesive ale acesteia. Unii dintre ei au acuzat Kremlinul că încearcă să-şi asigure „monopolul asupra adevărului”, în baza unei legislaţii stricte care interzice anumite puncte de vedere istorice.
Cu toate acestea, Putin a justificat această lege prin necesitatea de a contracara denaturarea faptelor istorice.
În 2019, preşedintele rus a criticat vehement o rezoluţie a Parlamentului European care – potrivit liderului de la Kremlin – blama URSS pentru declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, rezoluţia condamna Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă la 23 august 1939. Pactul conţinea un protocol adiţional secret, care prevedea împărţirea sferelor de influenţă între cele două puteri, de la Marea Baltică la Marea Neagră.