Studiu: S-a stabilit cum influențează o proteină evoluția unei boli misterioase

Publicat: 16 feb. 2022, 08:00, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
Studiu: S-a stabilit cum influențează o proteină evoluția unei boli misterioase

Cercetătorii au evidențiat acțiunea unei proteine în evoluția schizofreniei. Este o descoperire majoră în înțelegerea acestei boli psihiatrice.

Se știe că boala se manifestă în general în adolescență, la vârste între 15 și 25 de ani, într-o formă atenuată și că există o vulnerabilitate genetică accentuată de factori din mediu. Predispozițiile genetice combinate cu expunerea la stres sau canabis ar putea declanșa schizofrenia.

Totuși, mecanismele celulare și moleculare din creier sunt încă insuficient cunoscute. Cercetătorii de la Universitatea California Sud din SUA s-au focalizat pe o proteină specifică – SAP-97. Rolul ei a fost deja evidențiat de studiile precedente.

”Funcția proteinei SAP-97 este un mister total de multe decenii, spune Bruce Herrig, autorul principal al studiului publicat în revista Nature Commication. Studiul nostru dezvăluie unde acționează SAP-97 în creier. Când funcția SAP-97 este redusă, receptorii ar fi supraexcitați, ceea ce ar produce alterări ale memoriei episodice contextuale, un simptom al schizofreniei.

Speranțe

Această descoperire ar putea permite o mai bună identificare a persoanelor care prezintă un risc de a dezvolta schizofrenie și o îmbunătățire a tratamentelor existente. În prezent, medicamentele antipsihotice asociate cu o terapie permit obținerea unei remisii durabile la aproximativ un sfert dintre pacienții afectați de această boală. Schizofreniea este o tulburare mentală cronică, severă.

Persoanele afectate de această boală par că pierd contactul cu realitatea, au halucinații, iluzii, gânduri și comportament haotic. Ele au nevoie de tratament pe tot parcursul vieții pentru a ține boala sub cotrol.