S-au găsit bani pentru industria oțelului și aluminiului din România. Ar putea fi șansa combinatului de la Galați
Companiile din industria oţelului și aluminiului, care trec prin momente deosebit de grele din cauza problemelor de ordin financiar, ar putea să fie salvate cu ajutorul fondurilor europene, susține europarlamentarul PSD Dan Nica.
Dan Nica a anunţat, miercuri, că are „veşti extraordinare pentru Galaţi şi pentru România”. Europarlamentarul spune că în urma unei intervenţii pe care a avut-o în Parlamentul European, a obținut o finanţare din bani europeni de până la 20% din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru industria oţelului.
În același timp, Nica vorbește și de alte două programe, care ar putea să salveze capacități importante de producție din România.
„Pentru Galaţi şi pentru România sunt veşti extraordinare. Am reuşit să asigur finanţarea din bani europeni de până la 20% din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru industria oţelului. De asemenea, prin programul ‘Tranziţia Justă’, vor putea fi finanţate companii mari din industria oţelului şi aluminiului, din ţările unde PIB-ul este mai mic decât media UE, şi anume România. Iar prin programul InvestEu, vor fi sprijinite obiectivele STEP (Platforma „Tehnologii strategice pentru Europa”) cu până la 6%”, a declarat Dan Nica.
Europarlamentarul, care este şeful delegaţiei române în grupul europarlamentar al Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), mai spune că aceste investiții sunt vitale pentru economia României.
„Pentru industria europeană, greu încercată ca urmare a agresiunii Rusiei în Ucraina, acum sunt prevederi care permit ca în România să fie adoptate măsuri de spijinire a investiţiilor”, a afirmat Nica.
Ce se întâmplă la combinatul siderurgic de la Galați
Unul dintre posibilii beneficiari ai finanțării anunțate de Dan Nica ar putea să fie și Combinatul siderurgic Liberty de la Galați, cu datorii de peste 2 miliarde de lei și pierderi de 820 milioane de lei, în 2021.
Printre firmele care au înregistrat în instanță cereri de intrare în faliment a combinatului siderurgic Liberty de la Galați se află DGS, Tiab, Pro Ab Initio, Carre Noir Grup, Atlas Machinery și Premium Lubricants.
Într-un document de la Ministerul Finanțelor se arată că Liberty Galați S.A., CUI 1639739, avea taxe și impozite de plătit la bugetul general consolidat, în anul 2022, de „ordinul sutelor de milioane de lei”.
De asemenea, societatea din Galați figura cu sume neachitate, reprezentând impozit pe profit, individualizate prin Raportul de inspecție fiscală nr.F-MC_174 și Decizia de impunere nr.F-MC_268, comunicate contribuabilului în data de 13.11.2023. În aceeași dată, compania a notificat organul fiscal cu privire la depunerea unei scrisori de garanție în termen de 45 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
„În această situație, potrivit prevederilor art.233, alin. (VI), lit.a) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, executarea silită este suspendată”, se arată în documentul de la Finanțe.
În atare condiții, anunțul lui Dan Nica ar putea fi cea mai bună veste pentru combinatul din Galați din ultima perioadă.