Noi condiții de călătorie pentru Elveţia şi Liechtenstein. Ce măsuri intră în vigoare
Ministerul Afacerilor Externe informează că au fost revizuite condiţiile de intrare în Elveţia şi în Liechtenstein. România este inclusă pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemic. Noile reguli intră în vigoare din 22 martie, orele 00:00.
Toate persoanele, cu excepţia copiilor sub 12 ani, care în ultimele 10 zile s-au aflat, pentru mai mult de 24 de ore, pe teritoriul unor state/regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care şi România, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular de tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
Testul va trebui efectuat cu maximum 72 de ore înaintea sosirii pe teritoriul elveţian. De asemenea, cetățenii care vor ajunge în Elveția vor sta în carantină timp de 10 zile.
„Documentul care atestă rezultatul testării trebuie să includă următoarele informaţii: numele, prenumele şi data naşterii persoanei testate, data şi ora prelevării testului, tipul testului şi rezultatul testării. De asemenea, persoanele supuse măsurii de carantină obligatorie trebuie să se înregistreze la autorităţile cantonale din localitatea de destinaţie în termen de maximum 48 de ore de la sosire”, arată un comunicat de presă al MAE.
Sursa citată adaugă faptul că măsura carantinei poate fi redusă dacă în cea de-a 7-a zi de carantină este efectuat un test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (de tip antigen rapid sau PCR). Testul va fi făcut pe cheltuială proprie. Rezultatul testului trebuie să fie negativ pentru ca măsura carantinei să fie redusă.
Potrivit comunicatului, sunt exceptate de la testarea PCR pentru SARS-CoV-2 şi de la carantină următoarele categorii:
- persoanele implicate în asigurarea bunei funcţionări a sistemului medical şi/sau de ordine şi securitate publică şi a sistemului administrativ federal;
- transportatorii internaţionali de bunuri şi persoane;
- persoanele care călătoresc în scop profesional sau medical, deplasarea fiind absolut necesară şi neputând suferi amânare;
- persoanele care revin pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene după ce au călătorit într-un stat/regiune cu risc epidemiologic ridicat din motive profesionale sau medicale absolut necesare şi care nu puteau fi amânate;
- persoanele care s-au aflat în tranzit direct (pentru mai puţin de 24 de ore) pe teritoriul unui stat/unei regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic;
- persoanele care tranzitează direct teritoriul Confederaţiei Elveţiene spre alte destinaţii. În acest caz, autorităţile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative, care să dovedească necesitatea tranzitării teritoriului naţional (ex.: domiciliu / rezidenţă / drept de şedere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesităţii intrării, precum adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.);
- persoanele care revin pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene după participarea la un eveniment care a avut loc într-un stat/regiune cu risc epidemiologic ridicat, cu condiţia să prezinte dovezi că participarea şi şederea au avut loc în conformitate cu un plan de protecţie specific. Excepţia se referă, în special, la participarea în scop profesional la o competiţie sportivă, la un eveniment cultural sau la un congres;
- persoanele care pot atesta faptul că au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele trei luni anterior intrării în Confederaţia Elveţiană şi s-au vindecat, mai indică sursa menţionată.
Ministerul aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna: +41 31 351 36 39 sau +41 31 351 05 46.