Să ne rugăm pentru Benedict al XVI-lea, care este foarte bolnav, ne îndeamnă Papa Francisc
La finalul audienței generale săptămânale, Papa Francisc a cerut credincioșilor, o „rugăciune specială” pentru predecesorul său Benedict al XVI-lea în vârstă de 95 de ani: „Fie ca Domnul să-l susțină în această mărturie de iubire pentru Biserică până la sfârșit”, transmite Vatican news.
Îndemnul Suveranului pontif vine după ce directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a declarat: „În ultimele ore a avut loc o agravare, din cauza vârstei înaintate. Situația în acest moment rămâne sub control”.
”În ceea ce privește starea de sănătate a papei emerit, pentru care papa Francisc a cerut rugăciuni la sfârșitul audienței generale din această dimineață, pot confirma că, în ultimele ore, a avut loc o înrăutățire, din cauza vârstei înaintate. Situația în acest moment rămâne sub control, fiind monitorizată în permanență de către medici”.
La finalul declarației, Bruni a precizat că, după audiența generală, „Papa Francisc a mers la mănăstirea Mater Ecclesiae pentru a-l vizita pe Benedict al XVI-lea. Ne alăturăm lui în rugăciunea pentru Papa Emerit”.
Al 265-lea papă
Benedict al XVI-lea este al 265-lea papă al Bisericii Catolice. La 19 aprilie 2005, din balconul Bazilicii Sfântul Petru s-a auzit: ”Vă anunț vouă o bucurie mare, avem papă – Eminentissimul și Reverendissimul Domnului Joseph, al Sfintei Biserici Romane Cardinal Ratzinger, care și-a ales pentru sine numele Benedict al XVI-lea”.
Solemnitatea inaugurării pontificatului a avut loc în Bazilica Sfântul Petru, în ziua de duminică 24 aprilie 2005. Papa Benedict al XVI-lea își încheia predica cu următoarele cuvinte: „Aș vrea, cu mare forță și mare convingere, plecând de la experiența unei îndelungate vieți personale, să vă spun vouă, iubiți tineri: nu vă temeți de Cristos! El nu ia nimic, ci dăruiește totul. Cine i se dăruiește lui, primește însutit. Da, deschideți, deschideți-i larg porțile lui Cristos – și veți afla adevărata viață. Amin”.
La 11 februarie 2013, papa Benedict al XVI-lea a anunțat că se va retrage la 28 februarie din funcția de suveran pontif, fiind primul papă din Evul Mediu până în prezent face acest gest. El a motivat acest gest prin imposibilitatea de a-și îndeplini misiunea din cauza vârstei și a slăbirii puterilor.
Papa Benedict al XVI-lea și-a ales ca loc de retragere definitivă din viața publică mănăstirea „Mater Ecclesiae”.