Să nu le dăm idei, cu cât câștigă parlamentarii din Austria. Oricum, nu se știe cand vom avea Parlament, cu noii politicieni români

Publicat: 07 dec. 2024, 18:40, de George Andrei, în POLITICĂ , ? cititori
Să nu le dăm idei, cu cât câștigă parlamentarii din Austria. Oricum, nu se știe cand vom avea Parlament, cu noii politicieni români

Să nu le dăm idei, politicienilor români, cu cât câștigă politicienii din Austria. Oricum, nu se știe cand vom avea noul Parlament, și atunci să ne uităm la alții, să vedem cât câștigă lunar. Cât câștigă politicienii din Austria, din ianuarie, și cu cât le vor fi mărite salariile, ,,partenerilor” noștri din ,,Schengenul aerian”. Un salariu brut de 10.827,60 de euro pe lună, poate lăsă cu gura căscată orice parlamentar român, predispus imediat la văicăreli.

În România nu sunt prevăzute creșteri. Deocamdată să se reușească formarea Parlamentului și Guvernului, după haosul creat, în urma alegrilor pentru președintele României, din 24 decembrie. Apoi, mai vedem, că ,,are balta pește”.

Cât câștigă politicienii din Austria, după creșterile salariale prevăzute pentru 2025.

Începând cu ianuarie 2025, toți politicienii din Austria ar putea beneficia de o majorare salarială de 4,6%, conform noilor ajustări propuse de Curtea de Conturi, de la Viena.

Această creștere este bazată fie pe rata inflației din perioada iulie 2023 – iunie 2024, fie pe factorul de ajustare al pensiilor ASVG, alegându-se valoarea cea mai mică dintre acestea.

Dacă ajustarea propusă va fi implementată integral, următoarele schimbări salariale vor avea loc pentru:

  • Membrii Parlamentului Național: salariul brut va crește la 10.827,60 euro pe lună, reprezentând un plus de 476 euro lunar.
  • Cancelarul Federal: salariul brut va ajunge la 24.936,50 euro pe lună, ceea ce înseamnă un venit net de 13.264,93 euro. Creșterea brută ar fi de aproximativ 1.097 euro lunar.
  • Președintele Austriei: va câștiga 27.928,90 euro brut pe lună (14.761,13 euro net), cu o creștere brută de 1.228 euro lunar.
  • Miniștri și vicecancelar: miniștrii ar urma să primească 19.949,20 euro brut lunar, în timp ce vicecancelarul ar putea câștiga până la 21.944,10 euro brut.

Aceste ajustări urmează unei „runde fără creșteri salariale” în 2024 pentru majoritatea funcțiilor politice.

Deși ajustarea salarială este planificată, decizia finală privind implementarea creșterilor încă nu a fost luată. Există posibilitatea ca unele funcții politice să fie excluse de la această majorare sau să fie aplicată o altă „rundă fără creșteri salariale”, mai ales pentru pozițiile superioare, scrie finanz.at.

Context și comparații. Inclusiv cu România

În timp ce politicienii ar putea beneficia de creșteri de 4,6%, angajații din sectorul public au obținut o creștere mai modestă, de 3,5%, în urma negocierilor recente. Pentru aceștia, salariile vor crește între 82,40 euro și 437,80 euro lunar, în funcție de nivelul venitului. De asemenea, majorările salariale pentru funcționarii publici din administrațiile locale vor fi decise la nivel de landuri și municipalități.

Creșterea salariilor politicienilor și a funcționarilor publici vine într-un moment de dezbatere intensă privind sustenabilitatea bugetară. Factorii de decizie încearcă să balanseze creșterile salariale cu nevoile bugetare, în contextul unei inflații moderate și a provocărilor economice.

Această ajustare este un subiect sensibil, atrăgând atenția publicului asupra diferențelor de tratament între diversele categorii de angajați din sectorul public.

Rămâne de văzut dacă decizia finală va fi una favorabilă pentru politicieni sau dacă va prevala un apel la solidaritate economică.

În România, salariul unui parlamentar poate ajunge la 2.000 de euro pe lună, versus 10.827,60 euro pe lună, în Austria.

Cât ne costă un parlamentar în România? Bătălia pe un loc de deputat sau senator este mare, mai ales că salariul pentru aceste funcții poate ajunge la 2.000 de euro pe lună, pe lângă alte beneficii. România are în prezent 332 de deputați și 137 de senatori, iar alegerile din 1 decembrie vor stabili ce politicieni vor ocupa un astfel de fotoliu în următorii 4 ani, potrivit EuropaFM.

Salariul de bază pentru senatori și deputați este de 18.720 de lei brut pe lună, adică aproape 11.000 de lei net. Cele mai mari salarii le au președinții celor două Camere, ei încasează peste 13.000 de lei net.

În plus, anul trecut senatorii şi deputaţii și-au majorat sumele forfetare, adică banii primiți de la Parlament pentru cheltuielile lunare cu cabinetele parlamentare – cazare, masă sau amenajarea biroului. În prezent, această sumă se ridică la 35.500 de lei și doar jumătate trebuie justificată.

Mai adugăm 753 de lei pe zi diurnă pentru fiecare zi cu ședință în plen.

La polul opus, printre cele mai mici salarii din Parlament le primesc magazinerii, operatorii de Xerox și personalul de la curățenie, fiecare cu aproximativ 3.000 de lei net.