22:43 • ACTUALITATE
Salata cu icre de știucă de Tulcea, recunoscută de Uniunea Europeană
Salata cu icre de știucă de Tulcea este cel de-al optulea produs românesc recunoscut și protejat în Uniunea Europeană. Executivul comunitar a aprobat înscrierea sa în registrul produselor care beneficiază de indicație geografică protejată.
În acest registru sunt înscrise alte 1.760 de produse provenind din statele membre. Din România mai aveau până acum acest statut: Magiunul de prune de la Topoloveni, Salamul de Sibiu, Novacul afumat din Țara Bârsei, Scrumbia de Dunăre afumată, Cârnații de Pleșcoi, Cașcavalul de Săveni și Telemeaua de Ibănești.
Pentru alte trei produse românești sunt în curs procedurile de atestare. Este vorba de Telemeaua de Sibiu, de Plăcinta dogrobeană și de Salata tradițională cu icre de crap, notează RADOR.