Salvamont a recuperat 93 de persoane rătăcite în munți!

Publicat: 02 ian. 2025, 14:00, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Salvamont a recuperat 93 de persoane rătăcite în munți!

În ultimele 24 de ore, Salvamont a recuperat de pe munte 93 de persoane, 26 dintre acestea fiind preluate de Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

La Dispeceratul Național Salvamont s-au primit, în ultimele 24 de ore, peste 90 de apeluri pentru intervenții de urgență. Cele mai multe apeluri au fost înregistrate la Salvamont Predeal (17), Salvamont Gorj și Salvamont Lupeni (câte 8 apeluri) și Salvamont Prahova (7 apeluri).

De asemenea, s-au mai primit 79 de apeluri prin care turiștii au solicitat sfaturi și informații despre diferite trasee turistice montane.

Salvamontiștii recomandă turiștilor ca înainte de a pleca la drum:

  • Să se informeze asupra prognozei meteo pentru urmatoarele 24 de ore și să evite deplasarea pe timp nefavorabil;
  • Să calculeze timpul necesar parcurgerii traseului functie de pregatirea fiecăruia;
  • Să aibă echipament adecvat, atât pentru condițiile meteo, pentru specificul traseului și al activităților. Să aibă haine de schimb, haine de protecție împotriva vântului și ploii și haine mai groase, pentru cazul în care temperatura scade;
  • Să țină seama că, iarna, pe vreme rea (viscol, ceață, ger), se recomandă deplasarea în grup compact, dacă zona nu prezintă pericol de avalanșe.

Salvamontișii subliniază că, la munte, vremea este deosebit de imprevizibilă, iar condițiile meteo se pot schimba radical într-un timp foarte scurt. Totodoată,  atrag atenția că trebuie alese trasee în funcție de experiența și condiția fizică a fiecărui turist.