Salvamont România: Număr record de intervenţii în ultimele 24 de ore
Salvamontiştii au avut un număr record de intervenţii în ultimele 24 de ore, 56 dintre persoanele salvate având nevoie de îngrijiri medicale.
„Zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane, probabil cel mai mare înregistrat vreodată într-o singură zi. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 147 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor„, a transmis, duminică, Salvamont România, într-o postare pe Facebook.
Conform aceleiaşi surse, în urma intervenţiilor au fost salvate 146 persoane, 56 dintre acestea fiind predate către Serviciile de Ambulanţă sau SMURD, iar un caz a fost predat către elicopterul SMURD-IGAV pentru transport la spital.
În acelaşi interval de timp s-au mai primit 45 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.
„Un rezultat statistic nedorit de noi, pentru că acesta a însemnat suferinţa pe faţa celor 146 de persoane salvate şi multă îngrijorare pe faţa prietenilor şi aparţinătorilor, fapt ce ne determină să vă recomandăm prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane şi să vă invităm să ne fiţi alături în campania de reducere a numărului de accidente montane!„, se mai arată în postare.