”Salvați Copiii”: ”O vulnerabilitate specială o au cei care provin din sistemul de protecţie a copilului din Ucraina"
Copiii veniți din Ucraina au nevoie de suport emoțional, mai ales în cazul celor care provin din sistemul de protecție a copilului, avertizează specialiștii din cadrul Salvați Copiii.
„Nevoile acute rămân cele legate de asistenţa umanitară rapidă, de informaţii şi de suport emoţional, atât la frontieră, cât şi în centrele în care sunt cazaţi. De asemenea, o vulnerabilitate specială o au copiii care provin din sistemul de protecţie a copilului din Ucraina”, au atras atenţia reprezentanţii organizaţiei
Echipele Salvați Copiii, care sunt la punctele de frontieră și în centrele de refugiați, numără 45 de specialişti (coordonatori, psihologi, educatori, asistenţi sociali) şi 56 de voluntari, unii dintre ei vorbitori de limbă ucraineană. Copiii care s-au refugiat din Ucraina au primit la punctele de frontieră alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte, pampers, suzete, biberoane, cărucioare, port-bebeuri, termosuri cu apă caldă, jucării, pături şi alte produse, iar mamele – cartele telefonice oferite gratuit de companiile de telefonie mobilă, suport emoţional, traducere şi consiliere informaţională despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta şi adresele centrelor pentru solicitanţii de azil etc.
De asemenea, Salvați Copiii mai transmite că , ”de la declanşarea războiului din Ucraina, 4.442 de copii ucraineni şi 3.775 de adulţi – femei, vârstnici, bărbaţi cu derogare medicală, familii extinse – au primit asistenţă umanitară din partea Salvaţi Copiii România. Totodată, au fost dezvoltate servicii de asistenţă psiho-emoţională pentru copiii nevoiţi să îşi abandoneze casa”.