Salvați Economia României! Putem pierde războiul chiar și prin neparticipare!

Publicat: 09 mart. 2022, 16:35, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Salvați Economia României! Putem pierde războiul chiar și prin neparticipare!
Vasile Ștefănescu

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) solicită intervenția de urgență a Guvernului României pentru a opri dezastrul către care ne îndreptăm. Deși suntem în al 12-lea ceas, încă se mai poate face ceva pentru a nu ne distruge totalmente țara! Mediul privat a identificat soluții care se pot aplica imediat, dacă există voință politică.

Energia electrică și gazele naturale sunt factori esențiali în orice proces de producție și servicii. Un studiu realizat de Energy Efficiency Consultants (EFC) a identificat un set de soluții care ar putea scoate România din criza economică actuală, prin „Reducerea costurilor cu energia electrică și gazele naturale în anul 2022” (analiză, evaluare și recomandări).

„Orice eroare de management din partea entităților ce dețin controlul producției și/sau distribuției acestor produse generează costuri cu efect exponențial în economie. Creșterea cu doar câteva puncte procentuale a energiei sau a gazelor naturale se propagă în aval, începând cu etapa de producție, continuând cu transportul și distribuția, până la vânzarea efectivă, fiecare dintre actorii implicați căutând să își protejeze investiția, încadrarea în bugetele proiectate și, desigur, profitul. Astfel, fiecare va căuta să transfere creșterea prețului către clientul său, iar, la capătul ciclului, costul este suportat de către clientul final – de regulă, cetățenii. În cazul unităților de stat, creșterea acestor prețuri se suportă prin alocarea de fonduri de la bugetul statului, susținut tot de către cetățeanul contribuabil, deci de cel care, pe fond, suportă de unul singur aceste majorări.” – se arată în studiul EFC.

Guvernul României trebuie să intervină imediat și eficient pentru a susține economia. Companiile care nu vor putea suporta aceste costuri vor fi închise, iar colapsul economic generează probleme sociale foarte grave. Nu este nici acum târziu pentru o intervenție eficientă a Executivului, pentru a sprijini firmele din România. Scumpirile în lanț vor afecta producția industrială și agricolă, comerțul, serviciile, exporturile, dar și moneda națională. Falimentele în lanț înseamnă creșterea șomajului și scăderea PIB-ului României.

Specialiștii EFC arată că pe piața gazelor, în ultimele 12 luni, prețurile medii, la clientul final, au crescut de la 90 lei/Mwh (fără tarife), la aproximativ 500 lei/Mwh (creștere de 500%) – la gaze naturale, iar la electricitate, de la 250 lei/Mwh (fără tarife), la 1500 lei/Mwh (creștere de 600%). „Aceste creșteri au un impact devastatator atât în bugetul persoanelor fizice și al companiilor, cât și în cel al autorităților publice centrale și locale. În loc ca sumele de bani existente să fie alocate investițiilor, acestea vor fi redirecționate către plata facturilor la utilități fapt ce va antrena întârzieri în dezvoltare și modernizare. Trebuie să devenim conștienți de faptul că, odată intrată în implozie, economia României va avea șanse foarte reduse să își revină, ceea ce va genera rapid falimentul statului! Dacă se urmărește acest lucru, atunci șansele de succes sunt de 99%! Ne aflăm în fața ultimei oportunități de a stopa acest dezastru!”, arată studiul EFC.

Au fost identificate mai multe măsuri care ar trebui să fie aplicate imediat, pentru a se putea salva firmele din România, în perioada următoare. Sunt propuse măsuri de reducere a prețurilor pentru gaze naturale, șu electricitate, la care trebuie să se adauge cele pentru reducerea prețurilor carburanților.

Cea mai importantă măsură propusă de EFC (bineînțeles, cu acordul furnizorilor) este prelungirea contractelor de furnizare cu clienții existenți pe încă 2 ani, de preferat cu clauze de penalități pentru reziliere anticipată, la un nou preț, care să fie un preț mediu între prețul energiei pe 2022 și noul preț plafonat la producător și, eventual, și la furnizor. Astfel, se va crea un nou preț, mai mic decât cel existent, dar suficient de avantajos pentru toate părțile implicate: producător, furnizor, consumator și, implicit, stat. Specialiștii dau asigurări că astfel nimeni nu va pierde, deși este posibil ca unii să câștige mai puțin, dar va permite gestionarea ulterioară a problemei, la un cost rezonabil, fără falimente în masă, șomaj, inflație, recesiune, convulsii sociale etc.

„Această soluție, deși poate părea dezavantajoasă pentru producători, este, până la urmă, și în beneficiul lor, pentru că, deși, în acest moment, cererea este mai mare decât oferta, din cauza prețurilor mari, piața se va regla singură sau controlat. Reglarea controlată a fost descrisă mai sus. Reglarea singură va însemna o serie de închideri de consumatori. Acești consumatori nu se vor închide coordonat, până la nivelul egalizării cererii cu oferta, ci se vor închide abrupt, într-un număr mare, dezechilibrând piața în sens invers, și anume cererea va fi cu mult mai mică decât oferta. Energia nu se stochează. Se poate exporta o parte, dar există unele limitări tehnice, și, prin urmare, anumite capacități de producție vor trebui închise, deci producătorii vor avea de suferit, lista începând cu CEO. Însă trebuie reținut faptul că este necesar să se păstreze CEO, nu poate fi închis complet. Prin urmare, această soluție va asigura stabilitate pe termen lung și producătorilor”, mai arată studiul EFC.

Pe lângă aceste măsuri absolut necesare, COTAR cere Guvernului plafonarea prețului RCA la tariful de referință afișat pe site-ul ASF la 21.02.2022 și intervenția de urgență pentru oprirea creșterii prețului carburanților. Sunt mai multe țări care au reușit să plafoneze prețul benzinei și al motorinei la pompă. România poate prelua modelul acelor țări. Ungaria, Polonia și Bulgaria au prețuri mult mai mici decât cele din România, reușind să impună o plafonare. Din afara UE, Ucraina și Republica Moldova au prețuri mult mai mici decât cele din România.

Săptămâna trecută, când prețurile la pompă au depășit 7 lei pe litrul de benzină în țara noastră, Benzina (Euro 95) pornea de la 1,474 euro, adică 7,297 lei, în România, în timp ce în Ungaria costa, în aceeași zi, 1,332 euro (6,592 lei), în Bulgaria 1,375 euro (6,806 lei), în Ucraina 1,085 euro (5,368 lei), iar în Republica Moldova 1,222 euro (6,046 lei). Prețul motorinei pornea de la 1,490 euro (7,374 lei) în România, de la 1,332 euro (6,592 lei) în Ungaria, 1,386 euro (6,860 lei) în Bulgaria, în Ucraina de la 1,060 euro (5,245 lei), iar în Republica Moldova de la 1,057 euro (5,232 lei).

Poate ar trebui să amintim că în acest timp, prețul Benzinei Euro 95 este numai 0,441 euro (2,184 lei), iar al Motorinei este 0,461 euro (2,284 lei) în Federația Rusă. Dacă statul ne cere sacrificii în actualul conflict militar, ar trebui să găsească și soluțiile pentru salvarea firmelor românești și a economiei României, pentru că altfel va fi distrus chiar statul român, ceea ce echivalează cu o pierdere a acestui război, pe termen scurt, mediu și lung, chiar și prin neparticipare cu forțe militare.

„Între prima de risc care acoperă plata daunelor și tariful de referință la care trebuie plafonat, ambele calculate de ASF, asiguratorii au peste 150% adaos la polița RCA suficient cât să trăiască bine în următoarele 6 luni. Dacă nu le ajung banii, mai pot ajusta din salariile de zeci de mii de Euro pe lună pentru angajații din bord. Atragem atenția asupra faptului că asiguratorii vând azi, prin brokeri, în proporție de 95%, iar comisioanele acestora sunt de 0,1% la camioane și de 1% la polițele RCA până la 6 luni. Prin urmare, orice plafonare sub 10% pentru restul de polițe va duce la dispariția a 40.000 de angajați. Guvernul trebuie să fie atent și să nu lovească în firmele românești care abia mai supraviețuiesc în urma acestor scumpiri în lanț. România ar trebui să se bucure de avantajul a peste 80% din gaz, energie electrică și carburanți din productie internă și nu ar trebui să ne afecteze scumpirile din UE sau din afara ei. Rugăm Guvernul, Parlamentul și alte instituții să ne explice și să verifice cum a ajuns România în această situație dezastruoasă, dacă peste 80% se produce în țară!”, a declarant Vasile Ștefănescu, președintele  COTAR.