09:03 • Internațional
Salvatorii români care au intervenit la incendiile din Grecia revin în țară cu două zile mai devreme
Pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor de vegetație din Grecia se întorc luni în România, cu două zile mai devreme decât era plănuit.
Incendiile din Grecia au fost aduse sub control. În total, pompierii români au fost plecați pentru opt zile în misiune.
Cei 108 pompieri vor ajunge luni în jurul orei 15.3o în țară. Vor fi întâmpinați de premierul Florin Cîțu, de ministrul de Interne Lucian Bode și de șeful DSU Raed Arafat.
După ce vor participa la ceremonia organizată pentru revenirea lor în țară, pompierii se vor întoarce la detașamentele lor. În Grecia au fost prezenți pompieri din Oradea, Sălaj, Argeș, Buzău și București.