Samsarii de legume s-au luat la bătaie la Cogealac. Miza conflictului în urma căruia un bărbat a murit
Un bărbat de 42 de ani a murit, iar un altul este în stare gravă la spital, după ce două grupări de vânzători de legume, care își disputau influența în piețele din Tulcea și Constanța, s-au luptat la bătaie cu bâte, cuțite și topoare în centrul localității Cogealac, din județul Constanța. De aici și până la crimă, n-a mai fost decât un pas.
Incidentul a avut loc în centrul localității Cogealac, din județul Constanța, potrivit StirileProTv. Din imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din localitate se vede cum mai mulți bărbați se bat, iar unul dintre ei se împiedică și cade. Este lovit de alți doi cu bâtele, care o iau la fugă când omul nu mai mișcă. Acesta va ajunge la spital ulterior.
La bătaie au participat zece persoane. Anchetatorii susțin că gruparea din Tulcea a venit cu un autoturism ca să se răfuiască cu cei din Cogealac. Toți erau samsari de legume, iar cearta ar fi pornit dintr-o piață din Tulcea unde se luptau pentru influență.
În același timp, cei din Tulcea ar fi vrut să vândă pepeni la Cogealac, însă cealaltă grupare nu i-a lăsat, pentru că aveau alte înțelegeri.
Cei bătuți sunt frații bărbatului cu care samsarii din Tulcea erau în conflict. Pe camera se vede și momentul în care cei șapte bătăuşi din Tulcea se urcă în viteză în mașina care îi așteaptă. Un individ aruncă cu o bucată de bordură în geamul pasagerului din dreapta mașinii. Bărbatul de 42 de ani, nu a avut practic nicio șansă.
Suspect de crimă este chiar invididul căutat de samsarii din Tulcea și care a mai avut și în trecut câteva condamnări.
La acest moment, sunt reținute cinci persoane, spun procurorii. Cel care a lovit-o pe victimă și i-a luat viața este cercetat pentru omor calificat, în timp ce bărbații din gruparea adversă sunt acuzați de tentativă la omor calificat.