O mai țineți minte pe Sanda Țăranu, vocea de la Teleenciclopedia? Cu ce se ocupă la 84 de ani
Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite crainice TVR dinainte de Revoluție și cunoscută drept „vocea de la Teleenciclopedia”, are 84 de ani și este într-o formă maximă.
Într-un interviu recent, Sanda Țăranu a explicat cum decurge viața ei în acest moment și recunoaște că se gândește cu nostalgie la anii petrecuți la pupitrul de la TVR.
După Revoluție, fosta prezentatoare a fost narator al emisiunii „Teleenciclopedia’ și realizator și traducător al emisiunii „Un zâmbet pentru vârsta a treia’.
„Sunt bine, muncesc! Am o mulțime de treburi în perioada aceasta. Trebuie să plătesc taxele, impozitele la stat, facturile în fiecare lună și tot așa. Mai am și alte preocupări dar nu vreau momentan să vorbesc despre ele pentru că îmi doresc să îmi iasă. Este vorba de ceva de scris, o să vedeți dacă o să iasă, despre ce este vorba.
În rest, merg destul de mult pe jos pentru că mersul pe jos face picorul frumos! Uneori merg pe zi și câte patru ore pentru că locurile în care trebuie să ajung eu nu sunt mijloace de transport în comun. Atunci când merg trebuie să am grijă să nu alunec, să nu calc strâmb, să nu apară incidente neplăcute.
Atunci când merg pe jos îmi place să admir oamenii, natura și pomii care îmi apar în față. Oamenii cu care mă întâlnesc sunt foarte drăguți cu mine, mă recunosc pe stradă de multe ori și îmi spun asta sau mă ajută atunci când văd ei că am nevoie de ceva’, a declarat Sanda Țăranu pentru Click!
Sanda Țăranu este văduvă de aproape 13 ani
Sanda Țăranu locuiește iarna în București, însă odată cu sosirea primăverii își mută reședința la Breaza, unde are o casă. Fosta vedetă TVR este văduvă de 13 ani, după ce soțul ei, regretatul Nicolae Țăranu, prim solist al Teatrului de Operetă din Bucureşti, a murit.
„Încerc să nu depind de nimeni, să nu deranjez pe nimeni și să mă descurc singurică. Sunt mereu în mișcare, dacă am nevoie să ajung la piața din apropiere, merg pe jos pentru că mișcarea e importantă, dacă este vorba de o distanță considerabilă, atunci merg cu taxi. Gătesc, fac curat, achit facturile„, spune Sanda Țăranu.