Șantaj: Firma care a făcut podul de la Brăila cere 230 milioane de lei ca să dea drumul la circulație
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat că firma care a construit podul de la Brăila condiționează deschiderea circulației, după lucrările de reabilitare, de plata a 230 de milioane lei, care să fie decontați de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). El a calificat cererea drept ,,șantaj”.
Ministrul, care a făcut o inspecție la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, a afirmat că ,,firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat pe ambele maluri undeva la 90 la sută”.
Grindeanu consideră că asta înseamnă rea voinţă şi nu va fi de acord cu acest tip de ,,şantaj”, și vor fi luate măsuri, în săptămânile şi lunile viitoare.
Ministrul a spus că ”partea mai puţin bună este modul în care cei de la Webuild, care au făcut proiectul Podului de la Brăila, înţeleg să gestioneze relaţia cu CNAIR”.
”Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%, deci se poate da drumul la circulaţie. Nu, solicită încă 230 de milioane, altfel vor respecta termenul pe care îl au, octombrie 2024. Asta înseamnă rea voinţă. Nu o să fim de acord, nici la Minister, nici la CNAIR, cu acest tip de şantaj, iar măsurile pe care noi le vom lua, nu doar pe această lucrare, o să le vedeţi în săptămânile şi lunile viitoare”, a subliniat Sorin Grindeanu.
„Ca să existe o imagine clară, dincolo de multe alte lucrări pe care firma pretinde să le plătim noi, mai solicită în suma asta vreo 30 şi ceva de milioane, că i-am pus noi să refacă asfaltul de pe pod. Dar asfaltul nu a fost de cea mai bună calitate.
Tocmai de aceea noi nu am fost de acord cu recepţia, nici acum nu suntem de acord să cedăm la acest şantaj pe care au încercat să îl facă având în vedere perioada asta electorală”, a precizat ministrul Transporturilor.
Grindeanu a menţionat că ”faptul că dechiderea acestor tronsoane de drum ar fi dus la o circulaţie mai bună şi în municipiul Brăila dar şi în descărcarea spre Tulcea, au crezut că este o cheie sau un motiv să şantajeze ministerul, CNAIR-ul, să plătească această sumă”.
”Eu nu am cum, nici eu nici colegii mei, să cedăm la un asemenea şantaj nejustificat. Sunt oameni care, dacă au câştigat un proiect, trebuie să îl ducă până la capăt, să facă lucrările de bună calitate, astfel încât să putem să recepţionăm. O să vedeţi săptămânile şi lunile viitoare, apropo de această companie, probabil că această declaraţie a mea de astăzi va fi folosită, dar îmi asum. Repet, este un şantaj pe care dânşii au încercat să îl facă tocmai fiind în această perioadă în care credeau că statul român va ceda la aceste presiuni cu care au fost obişnuiţi”, a menţionat Grindeanu.
Contractul pentru construirea podului a fost semnat la 15 ianuarie 2018, de CNAIR, ca beneficiar și asocierea Webuild – IHI Infrastructure System Co.Ltd., ca antreprenor.
Podul suspendat de la Brăila are o lungime totală de de 1.974,30 m, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489,65 și 364,65 metri