Șantajul și ofensiva grofilor

Publicat: 30 dec. 2024, 08:00, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Șantajul și ofensiva grofilor

Se poate spune, fără exagerare, ca fenomenul „Fereastra Overton” a atins perfecțiunea în România, tocmai în acestă perioadă, adică acum când UDMR, un ONG cu doar circa 5% din voturi, a ajuns să controleze cele mai importante ministere ale țării: Finanțele și Dezvoltarea.

De ce? Pentru că nu e prost cine cere, ci cel care dă! Și cel care a dat aceste ministere a fost Marcel Ciolacu, la înțelegere cu Ilie Bolojan, cel care a dărâmat statuile românești din Oradea, pentru a face loc celor maghiare. Așadar, după ce Marcel Ciolacu a fost mâgâiat pe cap de Viktor Orban, liderul PSD a întors serviciul oficialului maghiar și l-a invitat la guvernare pe groful UDMR Hunor Kelemen.

Astfel, s-a format o „coaliție pro europeană” pentru al zecelea „guvern al meu” susținut și garantat de Klaus Iohannis. Dar, de ce PSD, PNL, UDMR și minoritățile n-au format și un guvern „Pro România”? În schimb, al zecelea „guvern al meu” este, de fapt, croit după interesele UDMR.

Și ce vrea UDMR-ul lui Hunor Kelemen și Viktor Orban? Bani, bani și iar bani! Tupeul lui Hunor Kelemen și a găștii sale este fără margini şi a reprezentat și reprezintă un şantaj ordinar la adresa statului român şi a poporului român. El vrea ca România să devină jucăria baronilor UDMR din județele Transilvaniei, fie că se numesc Barna Tanczos, Attila Cseke, Laszlo Borbely, Attila Korody, Seres Denes, Csoma Botond, Turos Lorand sau Hunor Kelemen.

Pentru această gaşcă de grofi, România nu există decât atunci când le sunt satisfăcute poftele, mofturile și privilegiile. Când nu sunt băgaţi în seamă, ţipă ca-n gură de şarpe că sunt discriminaţi. Pentru ei, discriminarea  înseamnă să fie alungaţi de la masa Guvernului, adică să fie scoşi de la împărţirea ciolanului.

Din 1990 şi până în prezent, UDMR este formaţiunea politică care a stat cel mai mult la guvernare, indiferent de cine a câştigat alegerile sau cine a fost premier ori preşedinte. De fapt, există și un adevăr știut dar nerecunoscut de celelalte partide: -De ce se organizează în România alegeri parlamentare din patru în patru ani? Pentru ca să știe UDMR cu cine guvernează?!

Cum au reuşit această performanţă? Prin şantajarea formaţiunilor politice aflate la guvernare, fie că a fost PSD, PDL sau PNL. Lista revendicărilor udemeriste este mare şi include, printre altele, automonie pentru Ţinutul Secuiesc, arborarea drapelului acestei regiuni, retrocedarea unor clădiri, terenuri şi păduri pe care nu le-au avut niciodată, dar şi fonduri pentru diversele ONG-uri care gravitează în jurul UDMR și, mai nou, resurse de energie și gaze și mulți, mulți bani!

Însă, tot liderii udemerişti sunt cei care au fost de acord cu tăierea pensiilor şi salariilor de către guvernul Boc, iar acum pozează în fete mari şi nevinovate, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult,  Hunor Kelemen se consideră fata mare și cuminte a României care vrea numai binele… Românie sau Ungariei?

Deşi se ştie cu musca pe căciulă, liderul UDMR își afișează imaginea de victimă şi, sub această mască, are tupeul să şantajeze în continuare Guvernul României cu diversele sale pretenții care, culmea, care au fost soluționate imediat de guvernul meu „pro-european” condus de Marcel Ciolacu. UDMR-ul condus de Hunor Kelemen mai are să ceară conducerea Ministerului Apărării, a Internelor și a serviciilor de informații.

Însă liderii UDMR și, în mod special,  Viktor Orban să nu uite istoria și mai ales data de 4 august 1919, când trupele române au eliberat Budapesta de sub regimul sovietic, înlăturând pericolul comunist care amenința întreaga Europă. Atunci, sergentul Iordan și caporalul Bivolaru „luînd opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs și a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojițele s-atîrne în vânt. Și a așa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiarilor cu opinca românească deasupra lui”.

Astăzi, cu tristețe și strângere de inimă față de jertfele ostașilor români, constatăm că Barna Tanczos și alți lideri UDMR flutură la București steagul …Ținutului Secuiesc și dăruiesc atlasul cu harta Ungariei Mari.

Napoleon Bonaparte spunea că „în politică prostia nu este un handicap”, dar pentru Kelemen Hunor și liderii UDMR nu de prostie este vorba, ci de tupeu, care pentru ei este o virtute, iar şantajul a devenit o profesie pe care o practică de aproape 35 de ani în Guvernul României. Oare cât va mai întinde UDMR coarda şantajului la adresa României?