Săptămâna de pierderi la Bursă continuă. Bursa a închis joi în scădere cu 0,31%, pentru a patra zi consecutiv
Săptămâna de pierderi la Bursă continuă, iar indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a închis joi în scădere cu 0,31%, depreciindu-se pentru a patra zi consecutiv.
Romgaz (-1,8%), One United (-1,4%) şi Antibiotice Iaşi (-1,3%) au scăzut cel mai mult dintre acţiunile de referinţă
Dintre acţiunile vedetă, cele mai lichide, din componenţa indicelui BET, cel mai mult au scăzut Romgaz (-1,8%), One United Properties (-1,4%), Antibiotice Iaşi (-1,3%), Purcari (-1,1%) şi Banca Transilvania (-0,9%).
Trebuie remarcat însă cazul acţiunilor Antibiotice, care chiar în condiţiile corecţiilor din ultimele zile au oferit investitorilor un randament fabulos, de 121,5% în acest an şi de aproape 170% în ultimele 12 luni.
Asta înseamnă că dacă un investitor cumpăra acţiuni Antibiotice la începutul anului ar fi putut marca acum un câştig consistent, dublându-şi banii investiţi.
Bursa a scăzut toată săptămâna în ton cu bursele externe, care au reacţionat la exacerbarea tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Rulajul la BVB a fost joi unul modest, de 8,93 milioane euro, de trei ori mai mic decât media zilnică a acestui an, din care tranzacţiile cu acţiuni au fost de numai 6,11 milioane euro.
Transferurile de acţiuni Banca Transilvania şi Hidroelectrica au dominat piaţa şi au reprezentat cam jumătate din tranzacţiile cu acţiuni.