Săptămâna politică românească
Lumea politică românească ne colorează viețile cu obișnuitele stridențe de breaking news. Cineva care fură. Și o nouă anchetă DNA la vârful politicii. Ca de obicei, puțin parașutism, tot politic. Ca de obicei, câteva tâmpenii debitate iresponsabil. Ca de obicei, un derbedeu care încearcă să scape de pușcărie. Și, ca de obicei, sentimentul că foarte puțini decidenți lucrează pentru binele Țării.
Găbița – sedusă și abandonată
Gabriela Firea, prim-vicepreședinte al PSD, declară că se simte „executată” în urma imensului scandal „azilele groazei”. Acum se consideră doar „candidat la candidatură” pentru funcția de primar al Municipiului București.
Marcel Ciolacu a fost întrebat despre susținerea candidaturii Gabrielei Firea la Primăria Capitalei. Ciolacu a declarat că Firea și-a asumat această candidatură, dar că el nu susține un candidat mai mult decât pe vreun altul din rândul colegilor de partid.
În replică, Găbița, ofuscată, a afirmat că se simte „candidat la candidatură”, sugerând alegeri preliminare pentru a-i fi validată susținerea în cadrul partidului.
Firea declară că i-a oferit lui Ciolacu oportunități multiple pentru discuții sincere și că este deschisă oricărui verdict. Se vede pe sine ca un om de echipă și este dispusă să se implice oriunde partidul consideră că este utilă. Fie la Primărie, în Parlament, sau în altă funcție publică. Gen minister, că Găbița e om de bază, se pricepe la orice e nevoie.
Dacă e să căutăm noima acestor tribulații, e bine să ne amintim că Găbița este trompeta personală a lui Florentin Pandele, satrapul de Voluntari. Aceasta este liderul unei grupări mafiote pe care nimeni nu a reușit s-o destructureze încă. Nu pentru că nu ar fi posibil. Ci, foarte probabil, pentru că Pandele e bine protejat. Nu se știe exact pe cine a mânjit, pe cine are la mână, pe cine poate suna când se apropie vardiștii prea mult. Cert este că Primăria Bucureștilor e un obiectiv permanent pentru interlopul politic și nevestica dumisale. Or, așa ceva se negociază. Indecizia conducerii PSD ține de aceste negocieri. Cât e dispus Pandele să trimită la partid dacă Găbița se realege primăriță la București. PSD îl ține în șah pe Florinel, azilele groazei sunt încă proaspete în memoria publică. La cum arată lucrurile, s-ar prea putea ca Găbița să nu pupe candidatura. Nicușor Dan, chiar rămas fără susținerea PNL, are șanse bune la Primăria Generală. Fiindcă așa sunt bucureștenii, nu prea vor PSD.
Nenea Klaus – fără rotativă la Președinția României…
Președintele României, Klaus Johannis, a respins ferm speculațiile privind o eventuală negociere între PSD și PNL pentru o rotație de câte cinci ani la Palatul Cotroceni. Declarația a fost făcută joi, la Bruxelles, înainte de participarea la Consiliul European.
Johannis a subliniat că poziția de președinte nu ar trebui să fie subiectul unor discuții desfășurate „la masa verde”. În contextul unor zvonuri despre posibile înțelegeri între partidele de guvernare privind susținerea comună a candidaților pentru următoarele două alegeri prezidențiale, președintele a clarificat că această poziție nu este și nu poate fi subiectul negocierilor politice.
…și o chiflă memorabilă pe tema Iulian Dumitrescu
Nenena Klaus a comentat ancheta DNA care îl vizează pe prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu, afirmând că nu crede că aceasta „afectează semnificativ” imaginea PNL și că chestiunile investigației nu sunt îndreptate spre activitatea politică. Declarația a fost făcută înainte de participarea sa la Consiliul European.
Iohannis a subliniat că nu își imaginează cum informațiile privind ancheta ar putea avea „vreo implicare politică semnificativă”. Președintele a recunoscut dreptul procurorilor de a verifica persoane politice atunci când există semnale clare, însă a insistat asupra faptului că aceste aspecte nu ar trebui să influențeze sfera activității politice.
Viziunea domnului Johannis asupra acestei chestiuni a provocat un imens hohot de râs. Clar, i s-au pus în gură vorbe nepotrivite. A reieșit, din spusele sale, că destinul politic al celui cercetat de DNA nu poate fi influențat de un scandal de mită. Astea cu mita intră la nereguli economice, ce-are a face cu politica?
Declarațiile fundamentează, în fapt, modul în care o mare parte a electoratului nu vede nici un impediment moral atunci când votează primari aflați în pușcărie.
Cornel Dinicu – scapă de arestul preventiv
Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, a fost eliberat din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit deciziei luate de Tribunalul Prahova pe 1 februarie 2024. Această hotărâre survine la aproximativ o lună de la arestarea sa, intervenită la o săptămână după tragicul incendiu în care au pierit opt oameni.
Acuzațiile care i se aduc lui Cornel Dinicu și celorlalți doi implicați, Vitomir Adrian Ristin și Adelina Elena Ilie, sunt legate de distrugere din culpă, generatoare de dezastru. Anchetatorii au identificat nereguli grave în construcția complexului turistic, inclusiv executarea în regie proprie a corpului principal de clădire, fără a obține avizele și autorizațiile corespunzătoare. Mai mult, unitatea turistică a funcționat cu încălcarea normelor privind securitatea la incendiu.
Cornel Dinicu, pe lângă arestul la domiciliu, are impusă și interdicția de a comunica, direct sau indirect, cu alți inculpați, persoanele vătămate sau membrii familiilor acestora, martorii și experții implicați în cauză.
Informațiile reci și seci de mai-sus nu au cum să cuprindă dezgustul unanim față de acest șmecheraș local. Fiindcă, deși e conștient de faptul că a provocat moartea a opt oameni, caută să scape. A luat deja în gură teza mâinii criminale și se va agăța de asta până la capăt. Nu contează că și-a omorât, prin neglijență, copilul. Nu contează nimic. Pentru acest fel de om nu există decât supraviețuirea personală. Pariul nostru este că va scăpa. Pentru că e încherpelit cu tot jegul politic local și, pentru domnul Corneluș se va găsi o soluție. Nu-l putem lăsa la greu!
Avertismentele generalui Gheorghiță Vlad
Șeful Armatei Române declară că ar trebui să fim pregătiți pentru război.
”Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți.
Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici. Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare.
Printre altele, ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar. Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului„, a declarat Gheorghiță Vlad. Vedem sens și responsabilitate în tot ceea ce spune domnul general.
În replică, Marcel Ciolacu zice că nu e cazul să ne pregătim de război. Îi dublează optimismul blajin o serie de trompeți media, care ne asigură că România e bine apărată așa cum e acum. NATO, umbrela, bla bla bla. Ce-ar mai fi de spus aici? Păi… hai să le furăm motorina și-i lăsăm să-și bată ei capul cu războaiele.