Săptămâna politică românească: avem lista, avem pozițiile, să-nceapă ……l!

La finalul acestei săptămâni tensionate, România are lista completă a candidaților la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025. După soluționarea contestațiilor și retragerilor de ultim moment, 11 candidați au rămas oficial în cursa pentru Palatul Cotroceni. Printre aceștia se regăsesc nume sonore și figuri noi, acoperind întreg spectrul politic. (La puncte-puncte-puncte din titlu, completați cu ce vi se-arată. Pot ieși multe chestii interesante.)

Unul dintre ei va fi Președintele României

Coaliția de guvernare PSD–PNL–UDMR mizează pe Crin Antonescu, fostul lider liberal retras din viața publică de un deceniu, readus acum în prim-plan ca și candidat comun. Tabăra progresistă îl propune pe independentul Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei susținut de partide de dreapta mai mici, în timp ce opoziția naționalistă merge pe mâna liderului AUR George Simion. Elena Lasconi, primarul USR de la Câmpulung Muscel, intră și ea în competiție, la fel ca foștii premieri Victor Ponta (independent) și Lavinia Șandru (PUSL), europarlamentarul Cristian Terheș (Partidul Național Creștin Democrat) și câteva personalități din afara politicii partinice precum fostul șef al SIE Silviu Predoiu (partidul PLAN), omul de afaceri John-Ion Banu (independent) sau fostul ministru tehnocrat Daniel Funeriu (independent).

Lista candidaților este așadar un amestec de veterani reșapați și outsideri ambițioși, reflectând fragmentarea scenei politice după șocul alegerilor anulate din 2024.

Pozițiile, pe buletinul de vot

Biroul Electoral Central (BEC) a încheiat sâmbătă procedura de tragere la sorți care a stabilit ordinea în care cei 11 pretendenți vor apărea pe buletinele de vot. Printr-un capriciu al sorții, George Simion ocupă prima poziție, urmat de Crin Antonescu și Elena Lasconi. Pe următoarele locuri figurează Cristian Terheș, Lavinia Șandru și Victor Ponta, aceste șase nume urmând să apară pe prima pagină a buletinului.

A doua pagină va începe cu Sebastian Popescu, Silviu Predoiu, John-Ion Banu și Daniel Funeriu, iar ultima poziție (a 11-a) îi revine independentului Nicușor Dan. Faptul că liderul capitalei se regăsește ultimul pe listă ar putea stârni comentarii ironice – dacă nu în rândul electoratului, cu siguranță printre adversarii săi politici. Oricum, odată ordinea stabilită oficial, campania electorală poate intra în linie dreaptă, primele confruntări urmând să aibă loc odată cu debutul campaniei propriu-zise pe 4 aprilie.

Contestații, retrageri și candidați blocați

Procesul de definitivat a listei nu a fost deloc unul liniștit. Curtea Constituțională (CCR) s-a reunit în mai multe ședințe succesive, pentru a tranșa numeroasele contestații depuse împotriva candidaturilor înainte ca acestea să rămână definitive. Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), s-a trezit în centrul atenției după ce un denunțător a acuzat falsificarea semnăturilor – au circulat online filmări în care voluntari AUR și POT copiau contacte din liste vechi, stârnind suspiciuni de fraudă.

CCR a analizat cazul și, în ciuda acuzațiilor (inclusiv de „comportament extremist” și posibilă instabilitate psihică invocate în sesizare), a decis să respingă contestația împotriva candidaturii Anamariei Gavrilă, menținând-o în cursă. Imediat însă, șefa POT a anunțat că s-ar putea retrage din proprie inițiativă în favoarea liderului AUR, George Simion, pentru a nu fractura voturile taberei național-suveraniste. Zis și făcut: miercuri seara, Gavrilă și-a comunicat oficial retragerea printr-un mesaj video alături de Simion, explicând că vrea „să dăruiască mișcării suveraniste… cele mai multe șanse” și că decizia va „da toată forța unuia dintre noi să câștige această luptă”, referindu-se la candidatura unică a lui Simion.

Prin acest gest strategic, Simion rămâne candidatul unic al alianței naționaliste, beneficiind acum de sprijinul cumulat al partidului său AUR și al POT-ul Anamariei Gavrilă.

În culise, se pare că AUR pregătise acest scenariu încă din ajun: retragerea lui Gavrilă a depins de un sondaj intern comparând șansele celor doi și, potrivit presei, a fost discutată chiar într-o întâlnire nocturnă cu mentorul lor comun, Călin Georgescu.

Astfel, evitând apariția amândurora pe buletin, alianța Simion–Gavrilă a evitat împărțirea electoratului radical și a demonstrat o ”disciplină” de ultim moment în tabăra suveranistă.

Eliminări așteptate

Dacă Gavrilă a ieșit voluntar din cursă, alți pretendenți au fost eliminați forțat de autorități, declanșând reacții vehemente. Cazul cel mai exploziv este cel al senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă, a cărei candidatură a fost respinsă de BEC pe motivul „convingerilor nedemocratice” ale acesteia.

Șoșoacă – binecunoscută pentru retorica sa pro-Kremlin și pozițiile conspiraționiste – a explodat efectiv în mediul online după excludere. Într-o diatribă fără precedent, ea a comparat România și UE cu „o dictatură mai cumplită decât Coreea de Nord”, lăudându-l în schimb pe „domnul Putin” pentru „democrația fantastică în Rusia”.

Mai mult, politiciana excentrică a apelat la doi dintre cei mai puternici lideri ai lumii – Vladimir Putin și Donald Trump – cerându-le ajutorul. Pe 16 martie, Șoșoacă i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui rus, implorându-l „să ia în considerare această solicitare” și plângându-se că a fost eliminată ilegal din cursă fiindcă promovează pacea și neutralitatea față de NATO.

Gestul ei de a cere intervenția lui Putin (la doar o zi după ce făcuse apel similar către Trump) a șocat opinia publică, dar și-a atins scopul de a provoca rumoare: lidera SOS România a devenit un simbol al teatrului politic absurd al acestei săptămâni, ridicând „lupta cu sistemul” la un nivel de farsă geopolitică. Evident, CCR a menținut decizia BEC de a o exclude pe motiv de extremism, aceasta fiind deja a doua oară consecutiv când Șoșoacă este oprită să candideze (la fel pățise și anul trecut).

Rămasă pe dinafară, senatoarea și-a pus mănușile de box – la propriu – și a promis să continue să lovească în „sistemul globalist” pe care îl consideră vinovat pentru toate relele.

Adio, Kremlinuș…

Tot în această zonă a candidaturilor contestate și anulate se înscrie și saga Călin Georgescu. Fostul candidat favorit al AUR la alegerile din 2024, Georgescu a devenit un nume de referință în discursurile conspiraționiste după ce scrutinul prezidențial de anul trecut a fost anulat în mod neașteptat chiar între tururi. Anul acesta, BEC i-a respins din nou candidatura, invocând „nereguli în finanțarea și desfășurarea campaniei de la alegerile prezidențiale din 2024” – cu alte cuvinte, trecutul l-a ajuns din urmă și l-a scos definitiv din joc.

CCR a confirmat excluderea lui Georgescu, spre furia susținătorilor săi care au protestat în fața instituțiilor electorale clamând conspirații. Sociologul Vasile Dîncu (PSD) nota cu cinism că alegerile trecute au fost anulate în plină desfășurare exact când independentul Georgescu se profila câștigător, oferind astfel „un motiv extraordinar pentru teoria conspirației” în rândul electoratului naționalist.

… și ”bun venit” Georgică!

În absența lui Georgescu, AUR a trebuit să își recalibreze strategia – de unde și decizia de ultim moment ca George Simion să intre personal în cursă, preluând ștafeta rămasă liberă. Într-adevăr, finanțatorul Gigi Becali dezvăluia încă de pe 9 martie culisele: Simion a fost nevoit să se înscrie după ce CCR a respins “în unanimitate” contestația lui Georgescu împotriva invalidării candidaturii sale.

Așadar, Simion a devenit candidatul de rezervă impus de împrejurări – fapt ce explică poate de ce unii colegi din AUR l-au perceput drept autoproclamat (vom vedea mai jos). Ironia face că, deși Călin Georgescu nu figurează pe buletin, umbra sa planează asupra acestei campanii: atât retragerea Anamariei Gavrilă, cât și coeziunea votanților suveraniști gravitează în jurul capitalului politic pe care Georgescu îl acumulase.

Dîncu estima că „două treimi din electoratul fidel lui Călin Georgescu” se vor orienta către George Simion, considerând că liderul AUR are șanse mari să ajungă în finala prezidențială – chiar dacă, în opinia sa, Simion va pierde apoi indiferent de contracandidat.

Rămâne de văzut dacă această profeție se va confirma sau nu.

În fine, lista finală a candidaților a fost epurată și de câteva figuri mai puțin notorii, care însă au oferit momente tragi-comice în această săptămână. Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost ministru tehnocrat, a stârnit ridicări din sprâncene când și-a depus candidatura fără a anexa listele de semnături necesare – practic o candidatură în alb, menită mai mult să atragă atenția asupra sa.

BEC i-a respins prompt dosarul incomplet, iar contracandidații nu au ratat ocazia să-l ironizeze: „Șansa domnului Pricopie este să rezolve problemele cu abuzurile sexuale din facultate”, a înțepat Elena Lasconi, sugerând că rectorul ar fi avut alte priorități de gestionat în locul unei candidaturi fanteziste.

O candidatură ”evaporată”

Un alt episod de pomină o are în prim-plan pe Oana Crețu, lidera obscurului Partid Social Democrat Unit (PSDU), care a depus la BEC un dosar cu 800 de pagini goale în loc de liste de susținători. Prinsă asupra faptului, doamna Crețu a oferit probabil cea mai năucitoare explicație a anului: a cerut Biroului Electoral să bage foile „la congelator”, susținând că cerneala pixurilor s-a evaporat de la căldură și de aceea apar foile nescrise!

Evident, și această candidatură a fost respinsă instantaneu, nu înainte ca internetul să explodeze în glume cu „alegeri congelate”. Pe scurt, procesul de validare al candidaților a amestecat drama politică cu absurdul, oferind de toate: acuzații grave de fraudă, teorii ale sabotajului, renunțări teatrale și scuze demne de comedie.

Coaliția PSD–PNL: unitate afișată, nemulțumiri mocnite

După stabilirea listei finale, atenția s-a mutat spre tabăra puterii, unde oficial se afișează un front comun în spatele candidatului Crin Antonescu, însă nu lipsesc fricțiunile subterane între aliați. Pentru prima dată după 1990, PSD a acceptat să nu aibă un candidat propriu la prezidențiale, susținând un liberal – o decizie istorică, dar nu lipsită de contestatari interni.

La o reuniune PSD la Suceava, vicepremierul Sorin Grindeanu a recunoscut franc că faptul că partidul său nu și-a propulsat un om de-al său în cursă „nu e cea mai fericită soluție pentru pesediști”, deși a reiterat că organizația va pune umărul la susținerea lui Crin Antonescu, conform înțelegerii din coaliție.

În traducere liberă, baza PSD înghite cu greu acest mariaj de conveniență cu PNL, considerându-l un rău necesar pentru a-și maximiza șansele împotriva AUR. Chiar Marcel Ciolacu, președintele PSD și prim-ministru, a avut în discursurile din această săptămână momente în care a părut să-și motiveze combativ colegii pesediști, ca nu cumva să slăbească entuziasmul în campanie.

Ciolacu a ținut să sublinieze că, deși Antonescu nu e membru PSD, partidul său are tot interesul să-l facă președinte, considerând aceste alegeri o continuare a luptei lor pentru ”stabilitate”. În toată această perioadă, Marcel Ciolacu a lansat mesaje ”de dragoste” pentru Crin Antonescu, de susținere totală și de mare apreciere față de ”omul” Crin.

Trădare? Cum așa?!?

La celălalt mare partid, analiștii au remarcat că există un risc de apatie în rândul electoratului PNL. Sociologul Vasile Dîncu a punctat un aspect îngrijorător: la precedentele prezidențiale, „membrii PNL nu l-au susținut pe Nicolae Ciucă” suficient, deși era liderul partidului la acea vreme. Prin urmare, Dîncu sugerează că Antonescu ar putea fi „trădat” tocmai de electoratul liberal, mai ales de acei votanți PNL care nu se simt reprezentați de fostul lor președinte (pe care-l consideră poate prea apropiat de PSD).

Mobilizarea alegătorilor liberali devine astfel esențială – un subiect sensibil, având în vedere istoricul tensiunilor dintre aripa Orban (Forța Dreptei, azi) și conducerea actuală a PNL. Până acum, liderii coaliției încearcă să afișeze o unitate de monolit, însă fisurile pot fi deduse printre rânduri.

Primarul PNL Ciprian Ciucu a dezvăluit, indirect, că nu Antonescu a fost prima opțiune a liberalilor: el a insinuat că PNL ar fi dorit să-l propună pe Ilie Bolojan, popularul edil din Oradea, dar „PSD nu l-a acceptat” drept candidat comun.

Cu alte cuvinte, Antonescu ar fi fost rezultatul unui compromis: social-democrații ar fi respins un reformist ca Bolojan, preferând un politician veteran ca Antonescu, mai ușor de digerat pentru baza PSD. Această dezvăluire explică de ce unii peneliști ar putea fi frustrați – li s-a impus candidatul agreat de PSD, nu neapărat cel mai carismatic om al lor.

România, înainte! Nu?

Liderii coaliției fac însă eforturi să combată aceste reticențe și zvonuri de nemulțumire. Premierul Ciolacu a avut un discurs memorabil sâmbătă, tot la Suceava, unde a răbufnit la adresa „boților și tiriboților” de pe internet care propagă ideea că Antonescu nici măcar nu ar intra în turul doi.

Într-un limbaj neobișnuit de colorat pentru un șef de guvern, Ciolacu le-a cerut tuturor militanților PSD și PNL să riposteze agresiv pe rețelele sociale împotriva detractorilor: „Stăm și ne speriem când pe Facebook apar boți și tiriboți… Păi, oameni buni, dacă e nevoie, prea am avut bun simț. Hai să îi înjurăm și noi pe ei! Hai să vedem care e mai bun, boții lor sau noi?”.

Practic, premierul a dat liber la un „război al înjurăturilor” online, semn al nervozității din interiorul coaliției. Ciolacu a lăsat să-i scape și o afirmație revelatoare: s-a arătat uluit cum de se vehiculează că Antonescu ar putea rata finala „când noi decidem, de la administrațiile locale la cele centrale”.

Fraza trădează un sentiment aproape de omnipotență – coaliția controlează oricum aproape toată țara, deci un eșec electoral ar fi de neconceput. Tocmai de aceea, zvonurile privind slăbiciuni ale lui Antonescu l-au iritat la culme pe Ciolacu, determinându-l să-și îndemne trupele la o contraofensivă virulentă în mediul virtual.

Este o abordare cu aplomb, menită să stârnească orgoliul activului de partid: dacă „boții” adversarilor murdăresc imaginea candidatului nostru, atunci ai noștri să riposteze înzecit. Desigur, astfel de declarații belicoase pot fi sabie cu două tăișuri – ele mobilizează baza, dar îi și pot speria pe moderații dezgustați de mahalagisme.

Însă Ciolacu pare dispus să riște, semn al mizei uriașe pe care o are această bătălie pentru el personal și pentru PSD. Premierul le-a reamintit clar colegilor ce e în joc: dacă pierd Cotroceniul din nou, consecințele ar putea fi grave. Secretarul general Paul Stănescu i-a avertizat și el pe baronii locali că, în caz de eșec, există riscul revenirii la alegeri locale în două tururi pentru primari, ceea ce ar periclita numeroase feude PSD – „Ce se întâmplă dacă pierdem alegerile, dacă Crin Antonescu nu e președinte?”, a lansat Stănescu întrebarea retorică, subliniind că atunci adversarii ar putea schimba regula jocului în defavoarea lor.

Cu asemenea sperietori, liderii încearcă să disciplineze „ostașii” coaliției, forțându-i să lupte ca și cum ar fi propria lor supraviețuire politică în pericol.

Niște reacții dure

În privința adversarilor proveniți din rândurile vechilor aliați, PSD afișează un amestec de dispreț și precauție. Victor Ponta, fostul premier PSD care candidează acum ca independent, este perceput oficial drept irelevant.

Ciolacu a declarat sarcastic că Ponta „va rupe din electoratul PSD… atât de mult cât a rupt și Mircea Geoană”. Cu alte cuvinte, îl compară cu Geoană (care a plecat din PSD și n-a mai contat electoral), sugerând că Ponta nu va lua decât firimituri din voturile PSD, deci nu reprezintă o amenințare reală.

În spatele acestei bravade, pesediștii totuși urmăresc cu atenție mișcările lui Ponta, știind că acesta încă are simpatii printre nostalgicii anti-Iohannis și ar putea ciupi suficiente procente cât să facă diferența în turul I.

De asemenea, PSD este atent și la mobilizarea UDMR – deși Uniunea Democrată a Maghiarilor e parte a coaliției România Înainte care îl susține pe Antonescu, există mereu întrebarea dacă electoratul maghiar se va prezenta disciplinat la vot pentru un candidat român care nu provine din comunitatea lor. În ultimele zile, liderii coaliției s-au afișat împreună în Ardeal tocmai pentru a da un semnal de unitate către minorități și a asigura fiecare segment de electorat.

Crin Antonescu…

… a început un turneu de campanie în filialele PSD și PNL: la conferința de alegeri a PSD Suceava, el le-a spus delegaților plini de entuziasm „Alături, cu toții vom câștiga, vă asigur, vă promit”, încercând să se prezinte ca liderul care poate uni taberele tradițional rivale. Rămâne de văzut dacă promisiunea sa optimistă se va materializa și la urne. Deocamdată, coaliția de guvernare merge înainte cu un amestec de încredere afișată și tensiuni latente, bine conștientă că de rezultatul din mai depinde atât menținerea puterii, cât și arhitectura politică a următorilor ani.

Opoziția fragmentată: fricțiuni în AUR și ofensive în tabăra reformistă

În timp ce alianța de guvernare își gestionează propriile provocări, tabăra opoziției este departe de a se prezenta unitară, fiind măcinată de discordie internă și strategii paralele. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), astăzi principala forță de opoziție conform sondajelor, se confruntă cu o potențială scindare internă tocmai pe tema candidaturii lui George Simion.

Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președintele grupului din Senat al partidului, a făcut valuri cu declarațiile sale sincero-critice la adresa deciziei de a-l arunca pe Simion în cursă. Într-un interviu la Digi24, Târziu a admis că e „firesc” ca președintele partidului să candideze, dar s-a întrebat retoric „dacă asta era cea mai bună soluție” în contextul actual, sugerând că Simion s-a cam „auto-desemnat” candidat fără o consultare largă.

Aluzia este transparentă: Târziu lasă impresia că decizia substituirii lui Călin Georgescu cu Simion nu a fost luată colegial, ci de către Simion însuși, profitând de vidul creat. Deși a subliniat că, odată ce partidul l-a asumat, îl va susține pe Simion, Târziu a pus degetul pe rană întrebându-se „are [Simion] șanse să câștige această bătălie?”, în condițiile în care mișcarea suveranistă e mai largă și mai veche decât AUR-ul în sine. Mesajul e clar: o parte a grupării conservatoare crede că „alții ar putea duce bătălia mai bine” decât Simion.

Acest „alții”, neidentificați explicit, poate fi un reproș voalat – poate la adresa lui Târziu însuși sau a altui lider care ar fi fost mai potrivit, sau chiar o regretată privire înapoi spre Călin Georgescu. Cert e că asemenea remarci publice denotă o fisură în conducerea AUR, fix în momentul în care partidul ar fi avut nevoie de coeziune totală. Simion n-a răspuns direct criticilor lui Târziu, însă mașinăria de propagandă AUR a încercat să minimizeze subiectul.

Uns de Georgescu, dar în vis

Cu Gavrilă retrasă și Georgescu scos din joc, Simion rămâne singurul port-drapel al zonei naționaliste, iar vocile divergente ca Târziu riscă să deruteze activul. AUR va trebui să gestioneze cu grijă aceste tensiuni interne dacă vrea să capitalizeze valul anti-sistem: o eventuală scindare sau un sabotaj tacit al aripii Târziu ar compromite șansele lui Simion de a ajunge în turul al doilea, în pofida avântului din sondaje.

Deocamdată, vedem primele semne de contestare internă a liderului AUR, un partid altminteri disciplinat – semn că miza prezidențialelor pune presiune și pe această formațiune relativ nouă. Săptămâna s-a încheiat însă cu imaginea lui Simion jubilând: nu doar că și-a eliminat potențialii rivali naționaliști de pe buletin, dar a și tras lozul de a fi primul pe listă, ceea ce în propaganda AUR a fost repede prezentat ca un semn de bun augur.

Rămâne de văzut cum va naviga Simion campania în aceste condiții – cu un partid atât de unit în exterior, dar cu lideri marcanți oftând pe la colțuri că “poate altul ar fi avut șanse mai bune”.

Aripile progresiste…

În zona liberală și progresistă a opoziției, săptămâna a adus atât inițiative programatice, cât și clarificări de alianțe. USR și aliații săi (Plus formațiuni noi precum REPER sau mișcări civice) încearcă să se diferențieze în această campanie punând accent pe teme de integritate și reformă a instituțiilor.

Candidata USR Elena Lasconi a adus justiția în prim-plan, promițând că dacă va ajunge președinte va iniția „audieri publice pentru numirea de noi judecători la Curtea Constituțională”, pentru a spori transparența și a se asigura că viitorii judecători CCR nu au fost implicați politic anterior.

Lasconi propune practic un model de inspirație occidentală, gen audieri ca în Senatul SUA, și militează pentru depolitizarea Curții Constituționale – semnal clar că USR vrea să capitalizeze pe nemulțumirea față de modul în care CCR a anulat alegerile din 2024 și a fost percepută ca instrument politic.

Tot Lasconi a declarat că va cere partidelor, la consultările de după alegeri, nu doar nominalizarea unui premier, ci și “un nume pentru ministrul Justiției”, insistând că România are nevoie de profesioniști credibili la vârful sistemului judiciar.

Mesajul este unul de înnoire și reformă, menit să atragă electoratul educat și urban care dorește “dreptate până la capăt”. Firește, șansele Elenei Lasconi de a ajunge ea însăși la Cotroceni sunt modeste conform sondajelor, însă strategia USR pare orientată spre a impune teme în agenda publică și a se poziționa ferm ca principala voce pro-reformă, cu bătaie lungă și spre parlamentarele viitoare.

Nicușor evoluează în propria bulă

În paralel, independentul Nicușor Dan – care, deși candidează fără partid, este susținut logistic de alianța Forța Dreptei (lansată de Ludovic Orban), PMP și alte grupări de centru-dreapta – s-a concentrat pe consolidarea imaginii sale de tehnocrat integru.

Săptămâna aceasta, Nicușor Dan a trebuit totuși să facă față unei mici controverse: prezența unui fost ofițer SRI în echipa sa de campanie, aspect care a stârnit speculații despre susținerea „serviciilor” în spatele său.

Edilul Capitalei a lămurit situația într-un interviu la Digi24, explicând, cu calm, că acel ofițer în rezervă fusese trimis ca voluntar de către partidul aliat Forța Dreptei, că activase doar pe partea logistică („la poșta militară, nu pe cea informativă”) și că, oricum, după ce a izbucnit discuția, persoana respectivă s-a retras singură din campanie ca să nu alimenteze scandalul.

Nicușor Dan a calificat subiectul drept “periferic”, dând de înțeles că este mult mai interesat de problemele reale ale campaniei decât de asemenea speculații despre „statul paralel”. În același timp, el a subliniat că, deși e independent, nu e singur: Forța Dreptei, PMP și Partidul “Drept” (o nouă formațiune locală) și-au trimis oameni în teritoriu alături de el.

Practic, Nicușor Dan a reușit să coaguleze măcar o parte din dreapta non-PNL în jurul său, creând imaginea unei „echipe de echipe” care îl susține în județe. Acest lucru ar putea conta în mobilizarea electoratului anti-PSD care nu dorește să voteze candidatul USR sau pe cel al AUR.

Din postura sa, primarul-general insistă că misiunea sa este să ofere o alternativă serioasă și, indiferent de rezultat, să forțeze discutarea marilor probleme urbane și economice în campanie – cum ar fi infrastructura orașelor, finanțele publice locale sau digitalizarea administrației, teme pe care altfel candidații tradiționali le-ar ignora.

Totuși, pentru a prinde un loc în marea finală, Nicușor Dan va trebui să depășească handicapul lipsei de structură națională solide – faptul că a nimerit ultimul pe buletin e poate cel mai mic dintre obstacolele sale.

… și ceilalți.

Cât despre ceilalți candidați independenți sau ai micilor partide, aceștia încearcă fiecare să iasă din anonimat cu mesaje inedite. Daniel Funeriu, fostul ministru technocrat al Educației, și-a asumat cu autoironie statutul de outsider cu șanse reduse, declarând totuși că intră în competiție „nu doar pentru a câștiga, ci pentru un meci frumos”, spre deliciul presei sportive.

Funeriu glumește că, fiind al 10-lea pe lista candidaților, „în echipa de 11 candidați, eu am numărul 10 pe tricou”, sugerând că va juca ofensiv ca un decar veritabil. De altfel, majoritatea candidaților mici încearcă fie să puncteze pe nișa lor (de exemplu Cristian Terheș se adresează electoratului conservator creștin, criticând vehement UE și „dictatura sanitară”, în timp ce Lavinia Șandru încearcă să atragă nostalgicii PRM-ului moderat și publicul Antena3) – fie pur și simplu vor să transmită un mesaj prin participarea lor.

Unii știu că n-au nicio șansă reală la Cotroceni, dar speră poate la un post de ministru ori măcar la creșterea notorietății. Până și ireductibilul Ninel Peia (absent de pe lista finală din lipsă de semnături) și-a făcut simțită prezența prin comunicate belicoase, promițând că „România profundă” nu va fi ignorată.

Toți ochii pe alegeri!

Per total, săptămâna 16–22 martie 2025 a oferit o mostră concentrată din febra și nebunia pre-electorală românească. Biroul Electoral Central și Curtea Constituțională au fost în centrul atenției, luând decizii cruciale – de la validarea finală a candidaților și tragerea la sorți a ordinii pe buletin, până la bararea accesului unor competitori controversați.

Politicienii s-au întrecut în declarații fie combative, fie hilare: un prim-ministru chema la război cu “boții” de pe Facebook, o senatoare cerea ajutorul lui Putin împotriva “dictaturii UE”, iar candidații marginali inventau pretexte demne de comedie (cerneală „disparută” de pe liste – la congelator cu ele!).

În același timp, marile partide își ajustează strategiile cu nervozitate: PSD și PNL încearcă să-și motiveze activul să lupte ca o singură armată, conștiente că orice dezertare îi poate costa scump, în timp ce AUR și USR își gestionează propriile dileme – radicalii se ceartă pe leadership, progresiștii pe modul de a se face remarcați.

Avem deja bilete rezervate pentru marile meciuri electorale!

Campania prezidențială din 2025 se anunță astfel una dintre cele mai imprevizibile și efervescente din ultimul deceniu, cu reguli rescrise din mers și orgolii încinse la maximum. Dacă aceasta a fost doar prima săptămână de după închiderea listelor, ne putem aștepta ca pe măsură ce vom avansa spre ziua votului, temperatura politicii dâmbovițene să mai urce cu câteva grade – sperăm noi, fără ca termometrul democrației să se spargă din nou.

România a mai ratat o dată finish-ul cursei electorale anul trecut; de data aceasta, toți jucătorii par deciși să ducă meciul până la capăt, indiferent cât de dur devine jocul. Drept urmare, ne așteaptă o campanie în care cu siguranță nu ne vom plictisi, presărată cu lovituri sub centură, replici tăioase și, cine știe, poate chiar și câteva lovituri de teatru.

Arena e pregătită, candidații aliniați – mingea se pune la centrul terenului, iar cronica viitoarelor zile se anunță cel puțin la fel de pasionantă ca și cea a acestei săptămâni.