Săptămâna politică românească: iluzia alegerilor corecte, certitudinea lipsei de opțiuni

Miasma electorală românească biruie orice alte arome. Viitura cu sondaje pestilente pulverizează orice urmă de bun-simț. Trompetiștii trâmbițează investiții nemaivăzute, nemaiauzite, se dă undă verde pentru proiecte uluitoare, se repară în pripă legi croite prost. Isteria promisiunilor e pe culmi. Noi, bieții de noi, căutăm să ne păstrăm mințile limpezi printre atâtea și atâtea scălâmbăieli jenante. Și vorbim, din nou cu tristețe, despre inconsistența cronică a politicului românesc.

Știm că adorați sondajele. Știm că abia așteptați unul mai nouț. Cel de ieri e deja vechi și s-a răcit. Despre unii dintre noi se poate spune, onest, că suntem dependenți de clipele acelea de suspense dinaintea dezvăluirii rezultatelor. Așa că, după publicitate, să vedem ce-a mai ieșit.

A mai ieșit un INSCOP. De prezidențiale. Rezultatele nu contează, sunt similare cu ceea ce ni s-a mai servit. E de comentat aici cum se face că sociologii, deveniți influenceri, caută mereu să ne furnizeze măsurători despre candidaturi inexistente. Fiindcă, asta e realitatea. Nici una din figurile politice măsurate nu și-a anunțat candidatura, deocamdată.

Măsurăm fantome

Sigur, există niște ipoteze, niște așteptări, niște bănuieli. Unii dintre cei măsurați se vor încumeta, în cele din urmă, și se vor lansa în cursă. Totuși, nu există nici o confirmare. Și atunci de ce pisălogeala asta nesfârșită cu măsurători fără ținte reale? La ce bun? Fiindcă, la momentul de față, ni se flutură pe sub ochi cam aceleași nume, dintre care unele au infirmat categoric viitoare candidaturi la fotoliul prezidențial. De ce nu măsurăm și alt tip de personalități, dacă totul se rezumă, deocamdată, la un joc al minții? Adică, de vreme ce l-am văzut pe Ionuț Lupescu în postura de ipoteză de lucru pentru PGC, de ce nu l-am măsura și pentru Președinție? Sau, pe Cătălin Cherecheș, de ce nu, amintindu-ne că omul a fost votat Edil Șef în timp ce era la bulău? Deci, e popular!

Ce vrem să spunem este că acest joc de-a sondajele irelevante ar putea fi măcar mai spectaculos. Dacă tot se cheltuiesc bani aiurea pe sondaje fără obiect real, de ce nu măsurăm și intențiile de vot pentru Țancă Uraganul, Gheboasă, Dana Budeanu, Țociu și Palade, Elena Ceaușescu? Adică, ce-ar fi, Frații Tate Președinte? Băgați un pic de coi, măi, băieții de la sondaje! Cu alde Simion și Șoșoacă ne cam plictisim.

Ezitări de neînțeles

Ezitarea celor pomeniți în sondajul INSCOP de a-și anunța candidaturile la alegerile prezidențiale poate fi interpretată din diverse perspective, iar tergiversarea anunțării acestora ar putea fi influențată de mai mulți factori.

În primul rând, în cazul unor figuri politice, cărora nu le vom face favorul de a le numi, ezitarea ar putea fi legată de evaluarea realistă a șanselor de succes în competiția electorală. Înainte de a face un anunț oficial, acești politicieni ar putea dori să evalueze, cu atenție, contextul politic, popularitatea lor în rândul electoratului și perspectivele reale de câștig.

De asemenea, ezitarea poate fi determinată și de aspecte strategice și tactice. Candidații pot dori să aștepte un moment potrivit pentru a-și anunța candidatura, în funcție de evoluția contextului politic și de dinamica opiniilor publice. De exemplu, un anunț făcut într-un moment strategic ar putea oferi un avantaj electoral sau ar putea consolida poziția candidatului în raport cu ceilalți competitori.

În plus, tergiversarea anunțării candidaturilor ar putea fi legată și de negocieri interne sau externe în cadrul partidelor politice sau al alianțelor politice. Candidații ar putea dori să-și asigure sprijinul și susținerea necesare, înainte de a face un anunț oficial, iar acest proces poate dura o anumită perioadă de timp.

Măcar să ne distrăm!

De aceea zicem: hai să ne distrăm până le trece timidatea celor presupus importanți. Și, poate, să măsurăm prin sondaje și alte chestii. Să aflăm dacă respondenții sunt contribuabili avizați. Dacă știu că, plătind nesfârșitele impozite stupide, întrețin o armată de paraziți. Dacă știu cam prin câte etape trebuie să treacă marile proiecte de infrastructură promise până să pornească la drum. Dacă realizează că plafonarea prețurilor a fost o formă fără fond. Dacă sunt conștienți că măririle de pensii și salarii provoacă îndatorarea Statului. Și cum li se pare acest amănunt semnificativ. Și altele asemenea. Cu un pic de rezon s-ar găsi teme foarte relevante pentru aceste interminabile cercetări sociologice.

Ciolacu se uită în oglindă

Marcel Ciolacu susține ferm că nu a luat nicio decizie care să dăuneze României sau românilor, declarând cu încredere: „Mă pot uita în oglindă și nu am luat nicio decizie care să dăuneze românilor.” Această afirmație vine în contextul în care el subliniază că PSD-ul a preluat guvernarea într-un moment dificil pentru țară, după o serie de provocări majore, precum pandemia, criza energetică și un război major la graniță. Nu avem încotro, și remarcăm, din nou, lait-motivul grelei moșteniri.

Declarația lui Ciolacu poate fi percepută ca un mod de a-și justifica acțiunile și de a-și apăra mandatul în fața criticilor. La nivelul politic la care se află Ciolacu, privirea în oglindă pare un exercițiu corect.

Nici nu avea ce altceva să vadă, în oglindă

Totuși, această declarație poate fi interpretată ca fiind, inevitabil, politică, având în vedere contextul în care a fost făcută și poziția lui Marcel Ciolacu în calitate de lider al Partidului Social Democrat (PSD). Este de așteptat ca liderii politici să își apere acțiunile și să își promoveze realizările în timpul mandatului lor, iar această declarație reflectă acest aspect al ipocriziei politicianiste.

Ne vom reține de la comentarii acide. Domnul Ciolacu reușește, din când în când, să mimeze, convingător, o franchețe de liceean aflat la poarta vieții. Faptele de vitejie ale domnului premier nu justifică nici pe departe acest optimism sau mulțumirea de sine provocată de privirea în oglindă. Am mai spus-o, e ceva stofă de politician acolo, prin dulapurile premierului. Dar trebuie croită inspirat, trebuie purtată mai des și cu mai multă eleganță.

Fiindcă îl vedem pe domnul Ciolacu dintr-un unghi care acoperă exact ideea de altfel de PSD. Ne așteptăm, mereu, să vedem asta venind dintr-acolo. Și ne-am dori ceva mai mult de la partidul care punctează mereu maximal, în alegeri. Ne așteptăm de la noul PSD, al domnului Ciolacu, la mai puține compromisuri. La mai puține minciunele de Buget. La mai puțin populism. La abordări responsabile, pe orice plan administrativ. Ceva semne sunt, uneori. Dar vrem mai mult, mai sincer, mai eficient.

Autostrada Moldovei, vom defila în curând

Premierul Marcel Ciolacu a făcut o declarație hotărâtă privind inaugurarea unui tronson semnificativ al Autostrăzii Moldovei în acest an. Cu un ton plin de încredere, el a subliniat importanța acestui proiect pentru conectarea regiunii Moldovei cu restul țării și a accentuat necesitatea dezvoltării infrastructurii rutiere pentru stimularea creșterii economice.

În cadrul unei conferințe de presă în județul Suceava, Ciolacu a evidențiat faptul că inaugurarea acestei autostrăzi este vitală pentru Moldova și a subliniat angajamentul său față de finalizarea acestui proiect. În timp ce a exprimat optimismul său privind progresul deja realizat, premierul a reiterat necesitatea unei abordări eficiente și transparente în implementarea acestor lucrări.

Promisiunile politice legate de infrastructură rutieră au fost întotdeauna subiect de dezbateri în România, iar monitorizarea progresului și respectarea termenelor sunt aspecte esențiale pentru ca acestea să nu rămână doar la nivel de retorică. Prin urmare, cu toate că declarațiile lui Ciolacu oferă speranțe pentru dezvoltarea regională și creșterea economică, implementarea concretă a acestor promisiuni rămâne un punct de interes major pentru cetățeni și pentru viitorul Moldovei.

Ce vom puncta, la alegerea finală

Cum spuneam, abundă promisiunile privind infrastructura. Dacă e să judecăm după miliardele promise pentru finalizări de autostrăzi, spitale regionale, grant-uri care vizează sectorul agricol, dar și facilități pentru producători de energie verde, România ar trebui să devină, curând, ceea ce ne dorim toți.

Păcat că ne descurajează, mereu și mereu, sentimentul că avem de-a face cu un asalt electoral. Și este, indubitabil, un asalt electoral fără precedent. E nevoie de acest gen de promisiuni. Fiindcă, dincolo de deziluziile zilnice, trebuie să credem, totuși, în ceva. Dreapta Unită promite moralitate. Și aceasta se vinde greu într-o țară dispusă să voteze pușcăriași. Extremiștii promit dictatura tradițiilor, o poziție rebelă față de Occidentul care ne subjugă și un prieteșug pe viață cu alde Putin, dispuși să cumpere orice.

Ajunși în cabina de vot, va trebui să fim pregătiți. Ștampilele noastre trebuie să năruiască iluziile, făgăduielile fără acoperire. Le vom fi recunoscut, oare? Vom ști, oare, exact despre ce anume este vorba? Hai să mai sperăm, o vreme, că răspunsul e DA.