Șapte actori de renume, prinși în mrejele unei povești cu suspans: Premieră la TNB

Publicat: 28 apr. 2022, 22:00, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Șapte actori de renume, prinși în mrejele unei povești cu suspans: Premieră la TNB

“Share&Subscribe” este încă o premieră din această primăvară a Teatrului Național București, ce va fi găzduită de Sala Ion Caramitru, pe 9 și 16 mai, de la ora 20.00.

Piesa de teatru aduce la rampă o distribuţie de excepţie: șapte actori de renume, prinși în mrejele unei povești pline de suspans, ce sparge tabu-urile și spune lucrurilor pe nume.

Pe un text contemporan, prezentat în premieră absolută, această premieră îi reunește, pentru prima dată în același spectacol, pe Marius Manole, Mirela Oprișor, Serban Pavlu, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Diana Roman și Andi Vasluianu. Nicio altă producție teatrală nu a reusit să aducă toate aceste nume pe un singur afiș!

Univers profund uman, răvășitor de realist

În cele șapte scene ale spectacolului, care se derulează cinematografic, rapid și provocator, publicul este prins de tumultul acţiunii și purtat într-un univers profund uman, răvășitor de realist și cu adevărat memorabil. Totul atrage atenția prin stereotipurile devoalate, dar și prin stările de fapt aduse în lumina reflectoarelor.

Printre atuurile spectacolului “Share & Subscribe” se numără: viziunea regizorală discret rafinată a lui Vlad Zamfirescu și răsturnările de situație, de ritm și de emoție, marca Alex Popa. Toate sunt puse în valoare de jocul actorilor care conturează personaje ce stârnesc emoții puternice.

“Share & Subscribe” este cea de a șaptea (tot șapte: șapte actori, șapte scene!) colaborare dintre între regizorul Vlad Zamfirescu și dramaturgul Alex Popa. Dintre spectacolele anterioare amintim “Secretul fericirii”, “All Inclusive”,Pe o pânză de păianjen” și “Totul se transformă”, comedii cu succes la public și critici, jucate, cu casa închisă, pe sute de scene din România și din marile capitale ale Europei.