Șapte medici din Galați sunt cercetați pentru omor din culpă după ce doi pacienți au murit
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați efectuează cercetări faţă de mai mulţi medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” care sunt acuzați de săvârșirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 al Codului Penal.
Ce șapte medici sunt cercetați în cazurile a doi pacieți care au decedat în urmă cu un an după ce câteva zile la rând s-au prezentat la Secția de Primire Urgențe a spitalului, dar din cauza diagnosticelor greșite nu le-a fost administrat tratamentul de care aveau nevoie.
Prin ordonanţa din 31.10.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de şapte medici inculpaţi în acest dosar pentru ucidere din culpă, iar doi dintre ei şi pentru abuz în serviciu.
De asemenea, prin ordonanţa din 01.11.2022, s-a dispus pentru cei șapte medici măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile instituindu-se o serie de obligaţii conform art. 215 alin. (2) din Codul de Procedură Penală.
Florin Chirilă, un bărbat de 46 de ani care avea pneumonie, a murit după ce medicii l-au plimbat de la un spital la altul
Primul caz este cel al lui Florin Chirilă, un bărbat de 46 de ani, care avea pneumonie și nu avea alte afecțiuni și nici nu era infectat cu Covid-19, dar a murit după ce medicii l-au plimbat de la un spital la altul.
Potrivit procurorilor, pacientul s-a prezentat pe data de 30 octombrie 2021, la ora 15.00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, cu o stare de rău, dar nu a fost supus unui minim examen a stării de sănătate, fiind trimis acasă cu recomandarea de a aştepta un echipaj de la Ambulanţă pentru testarea Covid, deşi bărbatul era vaccinat cu schemă completă şi efectuase şi un test rapid al cărui rezultat era negativ.
Starea bărbatului s-a deteriorat în continuare și a doua zi, duminică, la ora 9.00, a fost adus de o ambulanță la „Urgența” Spitalului Județean din Galați. Bărbatul avea simptomele pneumoniei, respectiv febră, frisoane, temperatură mare, dispnee, dar și de această dată medicii nu au ținut cont de faptul că este vaccinat anti-Covid și avea testul negativ, trimițându-l la „containerele Covid” din curtea spitalului, pentru testarea Covid. După cinci ore, testul Covid a avut un rezultat neconcludent și a trebuit repetat.
Pe toată durata zilei, pacientul Florin Chirilă a aşteptat rezultatul testelor în curtea spitalului, în frig, fără a i se administra vreun tratament. Seara, la ora 20.00, bărbatul nu a mai rezistat frigului care i-a înrăutățit starea de sănătate și a plecat la cerere. Medicii i-au solicitat să semneze că îşi asumă riscul de deces.
Luni, 1 noiembrie, Florin Chirilă a fost adus din nou de Ambulanță la „Urgența” de la Spitalul Județean Galați și același medic, Lidia Șandru, l-a trimis din nou la „containerele Covid” din curtea spitalului, pentru efectuarea celui de al 3-lea test PCR Covid, deși medicul avea deja rezultatul celui de al 2-lea test, care era „negativ”.
Și rezultatul celui de al 3-lea test a fost tot „negativ”, dar asta nu a schimbat prea mult situația. Mai rău de atât, pacientul Florin Chirilă a fost trimis la alt spital, unde în aceeași seară a decedat.
„După ora 14.30, deşi analizele medicale din ziua precedentă sugerau starea de şoc septic/septicemie, acesta a aşteptat în UPU mai multe ore, fără tratament. La ora 15.00 a fost examinat de medicul internist de gardă care a decis un transfer intraspitalicesc la Spitalul TBC, unde a fost transferat la ora 16.30, consultat şi returnat la ora 17.30 în Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Galaţi.
Între orele 17.30 – 19.00 starea sa de sănătate s-a deteriorat total. La ora 19.30 a fost internat efectiv prin Secţia Medicală 2 la A.T.I., iar în timpul nopţii, la ora 04.30 a survenit decesul victimei”, se spune în Ordonanța de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 31 octombrie 2022.
O tânără a primit tratament pentru lombosciatică deși avea o puternică infecție
Al doilea caz este aproape identic. Mihaela Anghele, în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat la Secția de Primire Urgențe a spitalului pe data de 28 octombrie 2021, când i-a fost pus diagnosticul de lombosciatică și a fost trimisă acasă cu recomandarea unui tratament corespunzător.
Durerile însă nu au încetat și după două zile, pe 30 octombrie, s-a prezentat din nou la „Urgența” de la Spitalul Județean Galați, de această dat fiind adusă de mama sa. Dar și de această dată cazul său a fost abordat cu indiferență.
„Doamnele de acolo mi-au spus: pentru o durere de spate veniţi iar? Doctorul care a fost chemat i-a pus acelaşi diagnostic, dar tot de la distanţă. I-a dat şi alte medicamente, plus o trimitere la RMN, pentru că dânsul nu se uită la fată fără RMN. Investigaţie pe care eu, sâmbătă, nu am avut unde să o fac, pentru că era sâmbătă”, spune Carmen Anghele, mama tinerei decedate.
Pe 31 octombrie, tânăra a constatat că are o umflătură în zona anusului, care s-a dovedit a fi un abces perianal. A mers iar la spital împreună cu mama sa și de această dată s-a stabilit că este necesar să fie consultată de un chirurg. Însă medicul care a consultat-o era extrem de nervos și mama s-a hotărât să o ia pe Mihaela acasă.
În aceeaşi zi, la ora 16.00, s-au întors la spital pentru că Mihaelei îi era rău și avea febră. Au așteptat pe holul spitalului rezultatul testului PCR-Covid, care a venit abia la ora 21.00, pentru că cei de la laborator l-au băgat în lucru la ora 19.00.
În acea seară, tinerei i-a fost administrată o perfuzie, iar apoi a fost operată, dar starea sa de sănătate s-a înrăutățit și a fost necesară o nouă intervenție chirurgicală. În cele din urmă tânara de 21 de ani a decedat. „Diagnosticul oficial a fost cel de abces perianal, dar doctorul care a operat-o ne-a spus că nici în ziua de astăzi nu se ştie cu exactitate care a fost diagnosticul fetei mele”, relata mama Mihaelei.
Parchetul Curții de Apel Galați a pus în mișcare acțiunea penală față de cei șapte medici
Prin ordonanţa din 31 octombrie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:
- Cucu Bogdan-Dumitru (medic rezident la containerele Covid ale Secției de Primire Urgențe din cadrul spitalului) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă;
- Şandru Lidia (medic specialist şef de tură la Secția Primire Urgențe) pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi ucidere din culpă;
- Morcov Amalia-Florenţa (de medic şef de tură la Secția Primire Urgențe) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi abuz în serviciu;
- Ciureanu Olguţa (medic rezident la Secția Primire Urgențe) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă;
- Morar Cristina (medic în cadrul laboratorului de analize al spitalului) pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, ucidere din culpă şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice;
- Anton Ana (medic în cadrul laboratorului de analize al spitalului) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice;
- Ţocu George (medic în cadrul laboratorului de analize al spitalului) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă;