Șapte trucuri pentru o manichiură perfectă, făcută acasă
Cine nu își dorește o manichiură perfectă? Oricât de bun ar fi un lac de unghii, dacă nu este aplicat corect, manichiura nu va rezista mult timp. Dacă ținem cont doar de câteva trucuri, putem avea o manichiură perfectă, făcută acasă.
Un lac de calitate nu are doar sigla unui brand de renume, ci trebuie să fie și proaspăt, adică în perioada de garanție, de maximum doi ani de la deschiderea sticluțe). Odată deschisa sticluța, lacul începe să se usuce încet, dar sigur, și textura lui nu va mai fi fluidă, se va întinde, se va usca greu și nici nu va rezista foarte mult pe unghii. Specialiștii ne avertizează să nu adăugăm niciodată acetone pentru a subția lacul de unghii, pentru că-l vom strica.Mai jos, vă prezentăm șapte pași de urmat pentru a avea o manichiură de invidiat:
1.Baza e cheia
E important să aplicați o bază care să vă protejeze unghia de pigmentii lacului colorat și care să-l ajute să se fixeze mai bine. Nici în acest caz nu contează cât de bun e brandul bazei. Dacă nu exista un strat de protectie, pigmenții puternici pot pătrunde în unghie. “Înainte de aplicarea bazei, asigurați-vă că unghiile sunt perfect degresate. Vă recomand să nivelați suprafața unghiei cu o pilă buffer din spumă. În acest fel, toate straturile de lac vor adera perfect”, recomandă Diana Marandiuc, Education Manager la OPI Romania.
2. Aplicați straturi fine
Fie ca e vorba de bază, lacul de unghii sau top coat, textura trebuie să fie fluidă și să poată fi aplicată într-un strat fin.
3. Așteptați să se usuce fiecare strat
Trebuie să avem răbdare pentru a se usca fiecare strat de bază sau de ojă, pentru a-l aplica pe celălalt. Timpul de așteptare este de aproximativ un minut între straturi.
4. Aplicați două straturi de culoare
Oricât de mare ar avea acoperirea culoarea respectivă, trebuie să aplicăm două straturi de culoare, pentru a fi perfect opacă și uniformă pe toată suprafața unghiei. „Agitați sticluța timp de un minut înainte, apoi aplicați primul strat, fără să atingeți cuticula, dar aveți grijă sa sigilați vârful unghiei. Procedați la fel cu toate straturile următoare”, ne sfătuiește Diana Marandiuc.
5. Finisați manichiura
Un pas important! Deși mainichiura arată senzațional, ea nu va fi completă fara top și nici nu-și va păstra luciul! De aceea, la sfârșit, trebuie aplicat acel lac care dă luciu, dar și rezistență culorii.
6. Folosiți o soluție pentru uscare rapidă
Desi multe top-uri au și această calitate, un produs specializat va fi mult mai eficient. Folosiți-l atunci când sunteți în criză de timp, indiferent dacă topul vă promite și acest beneficiu.
7. Împrospătați luciul
Pentru a da și mai multă forță manichiurii, dar și o strălucire 3D, aplicați, după două zile, încă un strat de top coat, insistând pe vârfuri, pentru a le proteja de ciobire.