Sărăcia la români, așa cum e văzută de Eurostat
Fiind o instituție care se ocupă cu realizarea de statistici, Eurostat prezintă în felul în care știe situația materială a europenilor. Evident, în statistici sunt incluși și românii, care, deși au mai câștigat ceva la nivelul de trai, sunt în continuare printre cei mai săraci europeni. În același timp, sau poate și din acest motiv, sunt cei mai mai proprietari de locuințe din UE, un procent de 96% dintre români locuiesc în case pe care le dețin.
De altfel, cea mai mare parte din avuția majorității românilor e reprezentată de casele în care locuiesc, multe, din păcate, fiind mai slab dotate cu infrastructura necesară, de la mobilă, la utilități precum apa sau gaz. De asemenea, cele mai multe locuințe sunt prea mici pentru numărul de oameni pe care-l adăpostesc. De altfel, statistica Eurostat relevă faptul că pe măsură ce procentul de proprietari scade, bogăția respectivului popor crește, culminând cu Germania, unde procentul de proprietari de locuințe e doar de 51%.
Dincolo de faptul că sunt cei mai mari proprietari de locuințe din UE, potrivit unei statistici valabile pentru 2019, 23,4% dintre români nu-și permit o mașină, iar 54,1% nu au posibilitatea să-și ia o săptămână de vacanță. O bună parte dintre aceștia fiind angajați, probabil pe salariul minim.
De asemenea, 14,2% dintre români nu-și pot permite să mănânce carne sau pește, iar 44,3% nu fa față unei cheltuieli neașteptate. Tabloul sărăciei la români e completat de faptul că 9,3% dintre ei nu-și pot încălzi corespunzător locuința, și, în sfârșit, 15,4% sunt datori la întreținere, au restanțe la plata ratelor creditelor bancare sau/și la facturile pentru utilități.