Sărăcuța Lenuța: între iluzia gloriei și realitatea politică

Elena Lasconi, cunoscută afectuos (sau ironic) drept „Lenuța”, a fost, fără îndoială, una dintre surprizele alegerilor prezidențiale din 2024. Cu un rezultat impresionant în primul tur, a reușit să capteze atenția și speranțele multor români. Totuși, politica este un teren al schimbărilor rapide, iar ceea ce părea posibil ieri, astăzi poate fi doar o amintire. Să analizăm parcursul Elenei Lasconi și să înțelegem de ce, în ciuda entuziasmului său, șansele de a repeta performanța din 2024 sunt minime.

Ascensiunea surprinzătoare din 2024

În primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Elena Lasconi, reprezentanta USR, a obținut 1.772.500 de voturi, reprezentând 19,18% din totalul voturilor exprimate. Acest rezultat a plasat-o pe locul al doilea, devansându-l pe Marcel Ciolacu, candidatul PSD, care a obținut 1.769.760 de voturi (19,15%). Diferența dintre cei doi a fost de doar 2.740 de voturi, un ecart extrem de mic care a surprins scena politică românească.

Această performanță a fost cu atât mai remarcabilă cu cât a contrazis multe dintre sondajele pre-electorale și a demonstrat capacitatea Elenei Lasconi de a mobiliza electoratul, în special în zonele urbane și în diaspora. De exemplu, în Republica Moldova, Lasconi a fost prima în preferințele alegătorilor români.

Iluzia continuității

Succesul din 2024 i-a insuflat Elenei Lasconi convingerea că poate repeta sau chiar îmbunătăți acest rezultat în viitoarele alegeri. Totuși, realitatea politică este fluidă, iar contextul din 2024 nu mai este valabil astăzi. Schimbările în peisajul politic, apariția unor noi actori și reconfigurarea alianțelor au modificat semnificativ dinamica electorală.

În plus, USR, partidul pe care îl conduce, traversează o perioadă de incertitudine și fragmentare. Susținerea internă pentru candidatura sa este palidă, iar entuziasmul care a caracterizat campania din 2024 s-a diminuat considerabil. Mulți membri ai partidului privesc acum cu scepticism o nouă candidatură, considerând că momentul de glorie al Elenei Lasconi a trecut și că este nevoie de o nouă strategie și de noi lideri pentru a revitaliza partidul.

Realitatea dură a politicii

Elena Lasconi se confruntă acum cu o realitate dură: procentele obținute în 2024 nu garantează succesul în viitoarele alegeri. Electoratul este volatil, iar loialitățile se schimbă rapid. Faptul că a obținut peste 1,7 milioane de voturi în 2024 nu înseamnă că aceiași alegători îi vor acorda din nou încrederea. Contextul s-a schimbat, iar așteptările electoratului sunt altele.

Mai mult, capacitatea de a negocia și de a forma alianțe este crucială în politica actuală. Cele 4% din voturi (cifra actuală) reprezintă o monedă valoroasă în jocul politic, dar doar dacă sunt folosite inteligent. Din păcate, Elena Lasconi pare să nu înțeleagă pe deplin importanța și valoarea acestor procente în contextul actual. Incapacitatea de a negocia eficient și de a construi alianțe solide duce, inevitabil, la irosirea capitalului politic acumulat.

Între ambiție și realism

Elena Lasconi este, fără îndoială, o figură politică remarcabilă, cu o energie și un entuziasm contagios. Totuși, politica nu este doar despre muncă și bune intenții; este și despre strategie, timing și adaptabilitate. Momentul ei de glorie din 2024 a fost real. Dar a trecut. Persistența în a crede că poate repeta acel succes, fără a ține cont de noile realități, poate fi nu doar naivă, ci și dăunătoare pentru cariera sa politică și pentru partidul pe care îl reprezintă.

Este esențial ca Elena Lasconi să își reevalueze poziția, să înțeleagă contextul actual și să decidă cu înțelepciune (!) asupra pașilor următori. Uneori, retragerea strategică și susținerea unui alt candidat pot fi mai benefice decât o candidatură forțată și sortită eșecului. În politică, ca și în viață, a ști când să te retragi este la fel de important ca a ști când să lupți.

De la 19% la 4%: când gloria devine balast

Poate cea mai dură lecție în politică este să înțelegi că votul nu e un premiu pe viață, ci o fotografie de moment. Iar fotografia din toamna lui 2024 o arăta pe Elena Lasconi cu 19% — peste 2 milioane de voturi, cu 3.000 mai multe decât Marcel Ciolacu. O imagine spectaculoasă. Doar că de atunci… totul s-a schimbat. Și nimeni nu i-a spus asta.

Astăzi, în toate măsurătorile și sondajele interne sau publice, Lenuța abia mai adună 4-5%. O erodare brutală, rapidă, pe care ea nu pare să o înțeleagă. Și aici apare drama: nimeni din USR nu o ajută să o înțeleagă. Nu o trage nimeni de mânecă, nu o trezește nimeni din reveria procentelor care nu mai există.

Fantasma relevanței politice

De fapt, dacă privim mai atent, USR pare că o lasă intenționat să se piardă. Fără echipă, fără mesaj, fără infrastructură de campanie, fără viziune coerentă de partid. Cei din jurul Elenei Lasconi preferă să tacă. Pentru că, în fond, ei știu că o nouă candidatură înseamnă resuscitarea unei iluzii politice, care poate trage și partidul după ea.

Dar nimeni nu are curajul să o spună cu voce tare. Nici Drulă, nici Ghinea, nici cei care încă mimează sprijinul. Toți o privesc cum se afundă într-un ocean de confuzie și statistici înșelătoare, în timp ce busola electorală se rotește bezmetic.

Și uite așa, cele 19% devin o povară psihologică, nu un motor de relansare. O oglindă spartă în care se tot uită cineva care nu vrea să accepte că imaginea nu mai reflectă prezentul.

Portret în chihlimbar: Lenuța, candidatul-fantomă

Lenuța a rămas captivă în propria ei glorie trecătoare. Se poartă de parcă 19% ar fi o medalie permanentă, nu o întâmplare electorală. Se uită la sondajele de azi, care o aruncă în zona gri a irelevanței politice, și crede că e o glumă. Sau o conspirație. Sau o nedreptate cosmică. Dar nu realitatea.

E candidatul-fantomă care umblă prin platouri TV cu speranța că va recăpăta strălucirea din 2024, fără să vadă că între timp decorul s-a schimbat, scena s-a golit și lumina e stinsă.

USR… foarte departe de ce a promis

Iar în spate, USR o lasă să se epuizeze singură. O urmăresc cu o vinovată indiferență, preferând să n-o contrazică, dar nici să n-o sprijine. O lasă să creadă ce vrea, doar ca să nu-și asume nimic. Pentru că, în stilul clasic al partidului, USR e prea politicos cu propriii morți.

Și astfel, campania Lenuței devine un soi de teatru al absurdului electoral, în care nimeni nu mai joacă, dar toți aplaudă în șoaptă, din politețe.