Şase companii de referinţă ale Bursei de la Bucureşti încheie anul pe minus

Publicat: 30 dec. 2024, 21:42, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
Şase companii de referinţă ale Bursei de la Bucureşti încheie anul pe minus
Şase companii de referinţă ale Bursei de la Bucureşti încheie anul pe minus

Şase companii de referinţă ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), dintre cele 20 de companii care sunt în componenţa indicelui principal BET, încheie pe minus anul 2024.

Cea mai severă corecţie a preţului au suferit-o acţiunile TTS, principalul transportator fluvial de mărfuri, care au scăzut cu 46,8% faţă de finalul anului 2023, în timp ce acţiunile dezvoltatorului imobiliar ONE au consemnat un declin de 42,8% în acest an.

Acţiunile Fondul Proprietatea au înregistrat o scădere de 39,8%, Nuclearelectrica – un recul de 15,4%, iar titlurile TeraPlast au avut o scădere de 11,3%.

Chiar şi vedeta Hidroelectricacare, după listarea sa, a tras în sus întreaga piaţă românească de capital, spre noi niveluri record, a încheiat anul 2024 pe minus, cu un declin de 4,7%.

Marii câştigători ai Bursei în 2024 au fost producătorul de medicamente Antibiotice, având Ministerul Sănătăţii ca acţionar majoritar, cu un avans de 83,5%, Sphera Franchise Group, operatorul lanţurilor de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, cu o apreciere de 56,8%, MedLife – plus 45,7% şi Digi – plus 45,45%.

Bursa a închis luni în scădere cu 1,2%, aceasta fiind ultima şedinţă de tranzacţionare din anul 2024.

Indicele principal BET încheie anul cu un plus de 8,8%.

Capitalizarea bursieră a sergmentului principal al BVB este de peste 350 de miliarde de lei, respectiv 70,39 miliarde euro.