Satu Mare: Nuntă cu aproape 2.000 de participanți, în plină pandemie de coronavirus. Ce amendă au primit organizatorii
O nuntă cu aproape 2.000 de invitați a avut loc în localitatea Târșolt, în plină pandemie de coronavirus. Oamenii legii au deschis un dosar penal în rem și fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Polițiștii sătmăreni anunță că s-au sesizat din oficiu în cazul nunții din Târșolț, cea la care ar fi participat aproximativ 1700 de persoane. Un dosar penal in rem a fost deschis pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
“În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la desfășurarea unei nunți la data de 30.08.2021, pe raza localității Târșolț, la care ar fi participat aproximativ 1700 de persoane, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Astfel, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se lua și alte măsuri dacă se vor impune”, spun cei de la IPJ Satu Mare.
Totodată, organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă in valoare de 5 000 de lei, conform Legii nr. 55/2020, conform Presasm.ro.
Chiar dacă ne aflăm în debutul celui de-al patrulea val al coronavirusului, iar infectările cresc din ce în ce mai mult, se pare că la bani nimeni nu poate renunța. De exemplu, deși astfel de evenimente sunt interzise, la nuntă au participat nume mari, cum ar fi Andra, Angela Rusu, Ancuța Anghel, Armin Nicoară și Vlăduța Lupău.