20:44 • ACTUALITATE
Satul unde mirosurile puternice și problemele de sănătate sunt provocate de o fermă de porci
Locuitorii satului pitoresc englez Stow Bedon s-au plâns de probleme grave de sănătate cauzate de mirosul urât emanat de fermele locale de porci. Coșmarul pentru localnici a început în 2021, când ferma s-a extins foarte mult, iar numărul de porci a crescut de aproximativ trei ori până la 7.000.
Printre problemele cu care se confruntă cel mai des locuitorii se numără sângerările nazale și durerile de cap. Unii locuitori acuză probleme de respirație și susțin că până și mâncarea a fost afectată de duhoarea emanată de ferma de porci. Mirosul urât îi determină pe aceștia să stea în case.
„Este amețitor. Am sângerări nazale, aerul te înțeapă pe nas și în plămâni. Am și dureri de cap. Este stresant. Mâncarea are gust de excremente de porci. Uneori e dificil să respiri dacă te afli în preajma fermei. Fiica mea a fost la medic, nu are probleme de sănătate ascunse, dar i-a dat un inhalator pentru că nu poate respira corespunzător. Medicul i-a spus să nu facă un copil”, spune o localnică de 66 de ani pentru Daily Mail.
Exprimându-și nemulțumirea față de acțiunile actuale, o consilieră a declarat că măsurile anterioare implementate au dat rezultate slabe. Consiliul Local, aparent influențat de faptul că ferma în cauză este deținută de o corporație masivă, a ales să nu ia o poziție definitivă. Această corporație, care se mândrește cu o rată de angajare de peste 10.000 de persoane și care generează venituri de peste 2,3 miliarde de lire sterline în anul 2023, operează o fermă situată la doar 300 de metri distanță de zonele rezidențiale.
„Locuim într-o zonă de fermieri și toată lumea știe că uneori mai miroase, dar nu a fost așa până la industrializare. Nu este doar amoniacul, ci și un amestec de praf în aer. Uneori îl simți în ochi, te înțeapă. Trebuie să te speli de mai multe ori. Este dezgustător și te face să te îneci”, a mai precizat aceasta.
În total, în numai un an au fost formulate nu mai puțin de 380 de plângeri la Agenția de Mediu privind mirosul produs de fermă, dar inspectorii au identificat probleme la 12 controale. Deși a fost somată să redusă emisiile de amoniac, localnicii spun că problema persistă în continuare.