Scade apetitul pentru celebrul fast food McDonald’s?

Publicat: 29 iul. 2024, 20:34, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Scade apetitul pentru celebrul fast food McDonald's?
Zeci de cazuri de E. coli la McDonald's. A fost înregistrat și un deces

Celebrul lanț McDonald’s a anunțat, luni, că înregistrează o scădere surprinzătoare a vânzărilor trimestriale, ca urmare a inflației ridicate, consumatorii optând, din cauza prețurilor ridicate, să mănânce acasă, transmit agențiile de presă internaționale.

În aceeași situație și din aceleași motive se află mai multe lanțuri de tip fast food,  printre care McDonald’s și Burger King.

Vânzările globale au scăzut cu 1% în trimestrul doi din 2024, primul declin în ultimele 13 trimestre, în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere de 0,53%, conform datelor LSEG.

Inflația prelungită a făcut ca persoanele cu venituri mici să renunțe la restaurantul fast-food și să-șă pregătească mâncarea acasă, cu prețuri mai mici.

Dar chiar în aceste condiții, binecunoscuta companie americană mizează în continuare pe o marjă de profit în 2024, în segmentul mediu-superior de 40%, şi a păstrat bugetul pentru cheltuieli de capital la 2,7 miliarde de dolari. Peste  jumătate din sumă va fi alocată deschiderii de noi restaurante în SUA şi pe plan global.

„Cea mai mare lovitură pentru McDonald’s a venit de la  consumatorii cu venituri mai scăzute, care şi-au redus vizitele mai mult decât în alte perioade dificile din punct de vedere economic”, a explicat analistul Brian Yarbrough de la firma Edward Jones.

În 2024,  acţiunile McDonald’s au scăzut cu 15%, iar luni înregistrau un uşor avans în predeschiderea Bursei de la New York.

Câştigurile companiei au totalizat 2,022 miliarde de dolari, sau 2,80 dolari pe acţiune, în trimestrul doi din 2024, faţă de 2,31 miliarde de dolari, sau 3,15 dolari pe acţiune, în perioada similară din 2023. Veniturile s-au situat la 6,490 miliarde de dolari, faţă de 6,498 miliarde de dolari în trimestrul doi din 2023.