Scăderea Bursei de la Bucureşti a şters 5,6 miliarde de euro din conturile investitorilor, în ultima săptămână

Publicat: 06 apr. 2025, 05:35, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
Scăderea Bursei de la Bucureşti a şters 5,6 miliarde de euro din conturile investitorilor, în ultima săptămână
Scăderea Bursei de la Bucureşti a şters 5,6 miliarde de euro din conturile investitorilor, în ultima săptămână

Scăderea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pe fondul prăbuşirii bursei americane şi a pieţelor financiare internţionale după ultimele măsuri luate de administraţia de la Casa Albă, a şters din conturile investitorilor peste 5,6 miliarde euro (28 de miliarde de lei) în ultima săptămână, potrivit datelor BVB consultate de Puterea.

Bursa a scăzut cu 3,9% în ultima săptămână

Indicele principal BET al BVB, care arată evoluţia celor mai importante 20 de companii listate, a scăzut cu 3,9% în ultima săpătmână, iar capitalizarea bursieră a companiilor listate pe segmentul principal a coborât dramatic de la 75,05 miliarde euro (373,5 miliarde lei) la 69,42 miliarde euro (345,5 miliarde lei).

În săptămâna analizată au fost încheiate 30.526 de tranzacţii cu acţiuni listate pe piaţa principală a BVB, cu o valoare totală a operaţiunilor de 299,02 milioane lei (60,08 milioane euro).

Ce acţiuni au vândut investitorii. Cele mai mari valori de tranzacţionare

  • Banca Transilvania (preţul acţiunilor a scăzut cu 4,88%) – tranzacţii săptămânale de 121,29 milioane lei
  • Romgaz (minus 2,98%) – 30 milioane lei
  • Petrom (minus 3,03%) – 25 milioane lei
  • BRD (minus 3,02%) – 18,21 milioane lei
  • Hidroelectrica (minus 2,83%) – 17,03 milioane lei
  • Digi (minus 3,57%) – 12,2 milioane lei

Dintre acţiunile cu corecţii severe în această săptămână, menţionăm Electrica – minus 12,36%, dezvoltatorul imobiliar Impact – minus 11,99%, Transgaz – minus 7,8%, iar pe segmentul internaţional – Erste Group Bank – minus 14,94%.