Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei.
Este a doua reducere de preț la carburanți din luna mai. În afară de faptul că românii vor plăti mai puțin pentru a face plinul la autoturismele personale, aceste scăderi de prețuri se vor reflecta și în prețurile bunurilor și a serviciilor.
Petrom, principalul furnizor de carburanți din România, a redus prețul benzinei cu patru bani pe litru și a menținut același preț pentru motorină, apropiindu-se astfel de o echilibrare între cele două tipuri de carburanți. Deși benzina rămâne în continuare mai scumpă decât motorina, există câteva stații unde prețul benzinei standard a coborât sub cel al motorinei, cu un ban.
Aceasta reprezintă a șasea scădere consecutivă a prețului carburanților din ultimele luni și a doua în luna mai. Reducerea precedentă a avut loc pe 3 mai, când Petrom a redus prețul motorinei cu cinci bani pe litru, fără să schimbe prețul benzinei. Iar scăderea de azi vine după una similară de pe 27 aprilie, când s-a redus prețul motorinei, fără să se modifice prețul benzinei.
Ieftinirea de ieri a avut loc la doar trei zile după ultima reducere de preț, când ambele tipuri de carburant au fost afectate. Astfel, în ultimele săptămâni, Petrom a implementat mai multe ajustări ale prețurilor, uneori afectând doar motorina, alteori reducând prețurile ambelor tipuri de carburant. Ultima dată când prețul benzinei era aproape la fel cu cel al motorinei a fost în august 2023, însă din cauza cererii sezoniere, atât locale, cât și regionale, în luna noiembrie, diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a atins un maxim de peste 75 de bani/l.
Românii se bucură de o scădere semnificativă a prețurilor la carburant și va ajuta reducerea inflației, și va permite românilor să economisească mai mulți bani sau să îi cheltuie în alte domenii ale vieții. Pentru cei mai mulți dintre noi, mașina este principala modalitate de transport. Scăderea prețurilor la carburant va aduce o ușurare semnificativă în bugetele casnice și poate reduce cheltuielile pentru transportul zilnic la locul de muncă sau în alte activități.
În privința companiile mici și mijlocii, precum și pentru agricultori, vorbim de costuri mai mici pentru transportul mărfurilor și a produselor agricole către piețe. Astfel scăderea prețului la combustibil contribuie la stimularea creșterii economice și la crearea de locuri de muncă în comunități.
De asemenea, scăderea prețurilor la carburanți se va putea resimți și la prețurile de la raft. Asta în condițiile în care alimentele de bază beneficiază deja de reduceri de prețuri și de 30%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Motiv principal pentru reducerile de prețuri la alimentele de bază este măsura PSD care a vizat plafonarea adaosului comercial la maximum 20%, cu scopul de a reduce povara financiară asupra consumatorilor și de a încuraja concurența între comercianți. Deși au existat extrem de multe critici cu privire la această măsură, vedem o scădere a prețurilor și o reconfigurare a dinamicii economice. Acesta a fost și motivul pentru ca PSD a decis să mențină măsura până la finalul anului 2024 atunci când se preconizează că rata inflației va ajunge sub 5%.