Scandal de spionaj industrial cu Gazprom: Opt persoane au fost duse la audieri de DIICOT
Opt persoane au fost conduse la audieri în urma percheziţiilor efectuate luni în Bucureşti şi Timişoara într-un dosar privind divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transferul neautorizat de date informatice.
Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), procurorii Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu DCCO şi BCCO Timişoara au efectuat nouă percheziţii în Bucureşti şi Timişoara, parte din acestea la sediul şi punctele de lucru ale unei companii multinaţionale.
În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe documente şi medii de stocare a datelor, opt persoane fiind conduse la DIICOT pentru audieri, precizează sursa citată.
Cu privire la patru dintre persoanele conduse la audieri (cetăţeni străini şi români), acuzaţiile vizează infracţiunile de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transfer neautorizat de date informatice.
Procurorii spun că, în calitate angajaţi ai unei filiale a unei companii multinaţionale, aceştia au eludat normele metodologice pentru aplicarea Legii petrolului, respectiv procedurile impuse de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi au transmis date nedestinate publicităţii privind fondul de resurse (rezerve minerale) din România către firma din acelaşi consorţiu din Serbia.
Cercetările sunt continuate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara.
Procurorii DIICOT au descins, luni, în mai multe locaţii din Timişoara şi Bucureşti aparţinând firmei NIS Petrol, controlată de compania rusească Gazprom Neft, în cadrul unei anchete penale ce vizează transmiterea ilegală de date informatice şi secrete de serviciu, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Potrivit acestora, percheziţiile au loc la sediul companiei NIS Petrol din Timişoara, puncte de lucru, dar şi locuinţele unor angajaţi.