Scandal imobiliar la Buzău: Primarul Stelian Gioabă acuzat de tranzacții dubioase

Publicat: 07 iun. 2024, 13:37, de Vlad Stefan Orjan, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Scandal imobiliar la Buzău: Primarul Stelian Gioabă acuzat de tranzacții dubioase

Comuna Stâlpu, situată la doar 13 kilometri de municipiul Buzău, se confruntă cu un scandal imobiliar de proporții. În centrul controversei se află primarul Stelian Gioabă, aflat la conducerea localității din anul 2012, din partea Partidului Social Democrat.

La începutul acestui an, primarul Stelian Gioabă și-a afișat numărul de telefon pe bannerele din comună, promovând un ambițios proiect imobiliar ce presupunea construcția a 12 locuințe moderne. Proiectul a stârnit rapid scepticism și a atras atenția publicului, alimentând zvonuri despre o posibilă afacere necurată.

Investigațiile noastre au dezvăluit că terenul destinat locuințelor aparținea inițial Grupului Romet, falimentat de primarul Toma.

După 7 ani de licitații, terenul a ajuns, coincidență sau nu, în posesia fiicei primarului Gioabă, o studentă de 24 de ani fără venituri.

În luna ianuarie, primarul Gioabă declara că locuințele îi aparțin, dar în apropierea campaniei electorale, a schimbat discursul, afirmând că acestea nu-i mai aparțin și că o firmă imobiliară cunoscută din Buzău s-a ocupat de vânzare.

Am început o muncă minuțioasă de documentare, îngreunată de divizarea inițialei cărți funciare în 13 documente separate. După câteva luni de investigații, am obținut acces la arhivele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, confirmând aproape toate zvonurile inițiale.

Am verificat situația la fața locului și am obținut confirmarea din partea edilului că, la un moment dat, s-a ocupat de vânzarea caselor, însă a susținut că afacerea aparține familiei sale, fără implicarea sa directă.

Mai mult, terenul dintre case a fost dat de fiica sa către Primăria Stâlpu, iar în ședința de Consiliu Local s-a votat pentru ca primăria să îi ofere la schimb un alt teren din comună. Această tranzacție a fost făcută pentru ca locuințele să aibă acces la utilități și asfalt, costurile fiind acoperite din bani publici.

Potrivit oamenilor din sat, primarul le-a spus că are bani pentru construcția caselor din profitul obținut de magazinul său de construcții. Cu toate acestea, locuitorii sunt sceptici, deoarece, din anul 2008, magazinul respectiv funcționează doar pe pierdere. Această discrepanță între declarațiile primarului și realitatea financiară a magazinului a stârnit nemulțumire și neîncredere în rândul comunității, alimentând suspiciuni privind sursa reală a fondurilor.

Societatea VIKI STAR SRL, aflată pe numele soției edilului, a înregistrat o cifră de afaceri de 137.919 lei, dar, în ciuda acestei realizări, compania a raportat pierderi de 44.201 lei.

De cealaltă parte a baricadei, edilul a declarat pentru jurnaliștii Puterea.ro că averea și-a făcut-o în cei 20 de ani în care a fost medicul veterinar a mai multor comune din județul Buzău și a cultivării de ceapă.

În cadrul unei discuții telefonice, primarul a fost de acord ca plata pentru casa sa să fie realizată parțial prin intermediul unei societăți comerciale și restul „din mână”, adică fără documente oficiale. În realitate, casa urma să fie vândută la un preț mult mai mic decât valoarea sa reală în acte, pentru a evita taxele și impozitele. Primarul a confirmat această metodă printr-o replică sugestivă: „Cunoaștem cum se face!” De asemenea, primarul a sugerat că a mai procedat asemănător în cadrul unei alte tranzacții imobiliare. Aceste informații ridică serioase semne de întrebare asupra integrității și legalității tranzacțiilor imobiliare din Stâlpu.

Scandalul continuă să provoace reacții diverse în rândul localnicilor și al opiniei publice, iar investigațiile noastre vor continua pentru a aduce la lumină toate detaliile acestei afaceri controversate.

Vezi investigația PUTEREA mai jos: